vladimir putin 5

sursa foto:  SASHA MORDOVETS/GETTY IMAGES

Analistul politic Bogdan Chirieac: ‘Nu poți adera la NATO cu țară aflată în război. Ne ducem chiar în Al Treilea Război Mondial unde nebunul de la Kremlin poate folosi, până la urmă, o armă nucleară’

Analistul politic Bogdan Chirieac a afirmat că ”nu poţi adera la NATO cu ţară aflată în război. În momentul acela, s-ar aplica imediat Articolul 5. În afară de declaraţia politică nu există procedură accelerată de aderarea la NATO”.

 

Klaus Iohannis a semnat o declarație comună cu mai mulți președinți din Europa Centrală și de Est prin care se cere aderarea Ucrainei la NATO. Totuși, de ce nu poate şi nu trebuie ca Ucraina să adere rapid la NATO?

 

Ar însemna o ancoră de stabilitate în plus în Estul Europei, dar nu poate fi vorba despre aşa ceva. Dincolo de entuziasm, dincolo de sacrificiu, criteriile de aderare la NATO sunt foarte clare. E ca şi cum m-aţi pune pe mine să pilotez un Boeing. Ca să pilotez Boeing-ul trebuie să trec nişte examene. Pentru un stat care aderă la NATO, trebuie să îndeplinească nişte criterii: să aibă democraţie, să fie stat de drept, să aibă economie funcţională de piaţă ş.a.m.d. Dincolo de asta, să nu ai probleme cu vecinii! În 1997, pentru că România dorea să fie invitată în NATO la Summitul de la Madrid, noi am semnat Tratatul de pace cu Ucraina, consfinţind vrând nevrând Pactul Ribbentrop-Molotov.

Mai mult, nu poţi adera la NATO cu ţară aflată în război. În momentul acela, s-ar aplica imediat Articolul 5. În afară de declaraţia politică nu există procedură accelerată de aderarea la NATO. O să spuneţi… bine, dar Suedia şi Finlanda sunt pe cale să facă pasul în şapte luni de zile. Păi, Suedia şi Finlanda sunt două democraţii superconsolidate, două economii de piaţă funcţionale, două armate foarte puternice. Ori Finlanda ori Suedia, singură, ţine pe loc Armata Roşie cu ce armate au, mici dar eficiente! Sunt un furnizor de securitate pentru NATO.”, a declarat analistul politic Bogdan Chirieac.

 

Pe de altă parte, se ştie că statele membre NATO au furnizat arme Ucrainei. Chiar se discută intens, în ultima perioadă, că războiul lui Putin nu este cu Ucraina, ci cu America.

 

Bogdan Chirieac a reacţionat: „Asta e propaganda rusă! O escadrilă de avioane F-35 termină toată aviaţia Armatei Roşii. Hai să fim serioşi! E tipul de propagandă absurdă cu care l-am auzit pe Vladimir Putin. Este foarte înţeleaptă poziţia lui Joe Biden şi a liderilor NATO să nu implice oficial Alianţa în război. Păi… ne ducem chiar în al III-lea Război Mondial unde nebunul de la Kremlin poate folosi, până la urmă, o armă nucleară? Nu. Fac ceea ce trebuie să facă. Antrenează militari ucraineni, le dă armament, dăm ajutoare umanitare să treacă şi ei iarna, să aibă ce mânca, ce îmbrăca şi cu ce se încălzi… Asta e una! Dar nu e tancul NATO care să intre pe teritoriul Rusiei sau să elibereze teritoriul Ucrainei! Era singura formulă raţională posibilă în acest moment”

Reamintim că Vladimir Putin a afirmat, zilele trecute, că dacă suveranitatea teritorială a Rusiei va fi afectată, va face abuz de arme nucleare. „Dimitri Medvedev, care acum e preşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei şi a fost preşedinte şi prim-ministru al Federaţiei Ruse, şi-a pierdut uzul raţiunii! Părea un om echilibrat. Acum a devenit noul Jirinovski, cel care spunea că în 24h cucereşte România cu Armata 14 din Transnistria şi alte lucruri de-astea… le spunea până-n anii ‘ 90. Este absurd ce spune domnul Medvedev! Cum la fel de absurd e şi tot acest parcurs politico-militar al Federaţiei Ruse. Sunt şi oameni cu şcoală pe-afară, intelectuali, în Rusia, că nu-s făcuţi toţi de KGB. Toţi îşi dau seama de situaţia catastrofală în care Putin a băgat Rusia! Sperăm să trecem de impactul ăsta şi, mai departe, să vedem ce va face lumea. Nicio dictatură nu mai trebuie tolerată!„, a conchis Chirieac, conform dcnews.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare


No items