Elevii din ciclul primar şi gimnazial ar putea să petreacă mult mai puţine ore la şcoală. Cel puţin aşa susţine Ecaterina Andronescu, noul ministru al Educaţiei, după ce un proiect de lege iniţiat în acest sens de senatorul PSD Liviu Pop a fost adoptat de Comisia pentru Învăţământ de la Senat.
Concret, proiectul de lege prevede o medie de 20 de ore pe săptămână pentru elevii din şcoala primară, adică cei din clasa pregătitoare până la clasa a IV-a.
La gimnaziu, însă, tăierile de ore vor fi resimţite de copii. Concret, iniţiativa legislativă introduce sintagma de „în medie 25 de ore pe săptămână pentru gimnaziu”. În prezent, elevii de clasa a V-a au între 26-28 de ore pe săptămână, elevii de clasa a VI-a au între 28-30 de ore pe săptămână, cei de clasa a VII-a au între 31-33 de ore, iar şcolarii din clasa a VIII-a au între 31-34 ore pe săptămână, conform antena3.ro.
Ecaterina Andronescu le dă o veste mare elevilor! Ce se întâmplă cu programa școlară
Trending

20 sepEntertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

20 sepSport
Mitică Dragomir strâmbă din nas când intră pensia. Fostul șef FRF primește o sumă mult mai mică decât alți seniori care au avut locuri de muncă banale

20 sepSocial
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

20 sepSocial
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

20 sepSocial
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

20 sepSocial
Nu se mai trece la ora de iarnă? Situația pentru România, după ce tot mai multe țări s-au săturat să dea ceasurile înainte și înapoi

20 sepEntertainment
Românul mai înjurat decât Nicolae Ceaușescu în comunism. Era mare vedetă TV, dar puțini își mai aduc aminte de el

20 sepSocial
Amenda de 1.000 de lei pe care o pot lua șoferii pentru frâna de mână. Este în Codul Rutier 2026, dar puțini știu regula

20 sepHoroscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

20 sepSocial
Mai apucăm pensia? Câți români ajung să se bucure de banii pentru care plătesc taxe o viață întreagă, de fapt, și pentru câtă vreme
Articole Similare

20 sepHoroscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

19 sepActual
Escrocheria care pare a fi de la ASF și Poliție. O femeie aproape a pierdut 100.000 de lei, cum acționează infractorii

19 sepEconomie
Programul Noua Casă 2026. Cât mai costă un apartament cu credit garantat de stat și cine mai are acces

19 sepEconomie
Șomaj tehnic sau concedieri în industria auto românească. Ce riscă angajații pe fondul noilor reguli UE

19 sepExterne



