Acest lucru nu este normal pentru țara noastră! Există o diferență destul de mare între salariile de la privat și cele de la stat.
Diferenţa salarială între angajaţii de la stat şi cei de la privat s-a amplificat enorm, în ultima perioadă, ajungând la peste 2.000 de lei, în luna septembrie.
Salariul mediu în întreaga economie a fost de 2.688 lei net (stat şi privat).
La stat acesta a fost de 4.235 lei net pe lună, iar cel privat de aproximativ 2.218 lei. Aceasta este o diferență de 2.017 lei net, potrivit calculelor realizate de deputatul USR Claudiu Năsui.
Salariul mediu la stat în luna septembrie a fost deci aproape dublu celui din privat (mai precis este cu 91% mai mare), susţine Năsui.
Acesta a explicat, cu cât este cineva mai aproape de centrii de putere în stat, cu atât i se întâmplă lucruri mai bune: salarii mai mari, pensii speciale, zile libere mai multe, vouchere de vacanţă, zi scurtă vineri, cursuri de „formare continuă“ la mare şi la munte, etc., potrivit adevărul.ro
Vezi și
Răsturnare spectaculoasă de situație în privința Elenei Udrea! Când ar putea fi eliberată
Guvernul a hotărât! Milioane de pensionari sunt vizați-Ce se va întâmpla cu varsta de pensionare
Un gigant spaniol dă lovitura! Ridică o nouă fabrică în România, cu finanţare de la stat! Ce va produce
Anomalie! Diferență uriașă între salariile de la privat și cele de la stat
Trending

03 noiPolitica
O avere dintr-un botez cu Sorin Grindeanu naș. Cât ar fi fost darul la creștinarea fiului lui Alfred Simonis

03 noiEntertainment
Cine este Sorina Docuz, bruneta cu care s-a afișat Marcel Ciolacu la botezul cu lideri PSD. Legătura pe care a avut-o cu Robert Negoiță și scandalul hainei de blană

03 noiPolitica
Marcel Ciolacu nu o mai ia de soție pe Sorina Docuz. Abia recunoscuse public că au o relație, după ani în care a negat

03 noiSocial
Câți ani de pușcărie riscă actorul care îl joacă pe Firicel în Las Fierbinți. Ce spune un specialist despre situația lui Toma Cuzin

03 noiPolitica
Daniel Băluță, reacție după informațiile despre divorț. Primarul Sectorului 4 a apărut alături de o altă femeie

03 noiSocial
Justițiarul de Berceni și-a luat „țeapă” de la propria avocată. Creatorul de conținut are probleme cu legea

03 noiPolitica
Valentina Aldea s-a afiliat grupului PSD. Încă 4 senatori neafiliați se alătură social-democraților

03 noiEntertainment
Schimbare uriașă la Asia Express, anunțată de Irina Fodor. Modificare la emisiunea Antenei 1

03 noiEconomie
Schimbare importantă pentru clienții Sameday. Sunt vizați cei cu colete la easybox

03 noiEntertainment
Grila PRO TV pentru 2027. Dansez pentru tine revine pe micile ecrane, la peste 2 decenii de la debut
Articole Similare

03 noiEconomie
Schimbări propuse pentru Rabla 2027. Bugetul pentru program ar urma să se mărească

03 noiEconomie
Declarăm la ANAF banii luați pe vânzarea mașinii? Ce spune legea

03 noiEconomie
Vodafone dă startul Black Friday 2026. Telefoane ieftine și abonamente care pornesc de la 1 euro

03 noiEconomie
Schaeffler închide 5 fabrici din Europa. Ce se știe despre operațiunile și angajații din România

03 noiEconomie



