30.000 de magazine din România se alătură campaniei BAT și ANPC de toleranță zero față de comercializarea produselor cu nicotină către minori. Sancțiunile aplicabile pentru încălcarea legii ajung până la 15.000 de lei și închiderea unității. Campania „Alege asumat un comportament comercial curat” se desfășoară anual cu scopul de a preveni accesul persoanelor sub 18 ani la produse care nu le sunt destinate.
Întrucât niciun minor nu ar trebui să aibă acces la produse cu nicotină, ANPC pune la dispoziția consumatorilor numărul de contact 021/9551 – Telefonul consumatorilor, unde oricine poate sesiza încălcarea legii. Conform legislației în vigoare, pentru comercializarea produselor cu nicotină către persoane sub 18 ani ANPC poate dispune amenzi de până la 15.000 lei și închiderea unității comerciale.
„Angajamentul nostru de a construi un viitor mai bun înseamnă și să facem tot posibilul pentru a ne asigura că partenerii noștri cunosc și își respectă obligația de a comercializa produse cu nicotină doar către adulți și de a refuza vânzarea lor atunci când au îndoieli asupra vârstei cumpărătorului”, a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice în cadrul BAT Europa Centrală și de Sud.
„Copiii sunt cei mai importanți pentru noi, iar siguranța și sănătatea lor sunt o preocupare permanentă pentru ANPC. Prin tradiție, instituția noastră participă la această campanie, pe care o salut, și consider deosebit de importantă respectarea legii care interzice accesul minorilor la produse cu nicotină. Cuvântul meu de ordine, în activitatea pe care o conduc, este RESPONSABILITATE, ceea ce cred că trebuie să guverneze activitatea fiecărui operator economic, inclusiv din acest domeniu”, a declarat președintele ANPC, Claudiu Dolot.
În România, BAT a desfășurat continuu în ultimii 20 de ani, cu rezultate dovedite, programe de informare și educare a comercianților și consumatorilor cu privire la prevederile legale, dar și la motivele pentru care minorii nu trebuie să aibă acces la produsele cu nicotină. Rezultatele acestor eforturi s-au concretizat în înjumătățirea încercărilor de a consuma țigarete în rândul minorilor în 2017 față de 2004 și într-o reducere a numărului celor care fumează frecvent. România este una dintre țările din Europa cu cei mai puțini tineri fumători, arată datele EUROSTAT și Global Youth Tobacco Survey (GYTS), procente mai mici fiind înregistrate doar în Islanda și Norvegia.
ANPC și BAT: Toleranță zero față de comercializarea țigărilor către minori
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 10-08-2021 16:49
Trending

19:00Entertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

12:30Sport
Mitică Dragomir strâmbă din nas când intră pensia. Fostul șef FRF primește o sumă mult mai mică decât alți seniori care au avut locuri de muncă banale

21:00Social
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

14:30Social
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

18:30Social
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

12:00Social
Nu se mai trece la ora de iarnă? Situația pentru România, după ce tot mai multe țări s-au săturat să dea ceasurile înainte și înapoi

19:30Entertainment
Românul mai înjurat decât Nicolae Ceaușescu în comunism. Era mare vedetă TV, dar puțini își mai aduc aminte de el

11:30Social
Amenda de 1.000 de lei pe care o pot lua șoferii pentru frâna de mână. Este în Codul Rutier 2026, dar puțini știu regula

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

10:00Social
Mai apucăm pensia? Câți români ajung să se bucure de banii pentru care plătesc taxe o viață întreagă, de fapt, și pentru câtă vreme
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



