Pentru a fi limitate drastic orice posibilităţi de exercitare a unor presiuni exterioare şi a preveni eventuale acuzaţii de lipsă de integritate, comisarii Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), îşi vor lăsa telefoanele mobile la birou şi vor folosi staţii de emisie-recepţie pentru a comunica, scrie news.ro
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) arată, joi, într-un comunicat de presă, că a mai parcurs o etapă în aplicarea strategiei interne de integritate şi combatere a corupţiei, fiind făcute toate demersurile necesare pentru implementarea procedurii de control în cazul acţiunilor de mare impact.
"Astfel, pentru a fi limitate drastic orice posibilităţi de exercitare a unor presiuni exterioare şi a preveni eventuale acuzaţii de lipsă de integritate, comisarii ANPC îşi vor lăsa la birou telefoanele mobile pe toată durata acţiunilor de amploare, comunicarea pe teren, în interiorul grupului de control, fiind asigurată cu ajutorul celor 20 de staţii de emisie-recepţie performante, achiziţionate special pentru aceste operaţiuni", scrie în comunicat.
Conform sursei citate, frecvenţa de comunicaţii folosită va fi una protejată şi sigură, astfel încât coordonatorii acţiunilor şi comisarii prezenţi pe teren vor putea comunica în cel mai sigur mod cu putinţă, fiind astfel exclusă posibilitatea oricărei tentative de avertizare anticipată a operatorilor economici sau de corupere a angajaţilor ANPC.
"Dat fiind că pregătim acţiuni de anvergură, această achiziţie ne va pune la adăpost de orice fel de suspiciune. Suntem convinşi că toţi colegii înţeleg raţionamentul funcţionării acestei proceduri şi sunt solidari cu lupta pentru integritate şi combatere a corupţiei. Facem aceste eforturi pentru că ne dorim o abordare unitară, demonstrarea fermităţii şi certitudinea verticalităţii colegilor noştri", a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, conform news.ro
ANPC-ul vrea să scape de eventuale acuzații de lipsă de integritate! Vor folosi stațiile de emisie-recepție în locul telefoanelor mobile pentru a comunica
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiExterne
Premierul Republicii Moldova a vorbit public despre unirea României cu vecinii de peste Prut. Cele două țări sunt despărțite de aproape un secol

02 noiExterne
Iliana Iotova devine prima femeie președinte din istoria Bulgariei. Nicușor Dan a felicitat-o și așteaptă să o primească în România

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiExterne



