Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei îngheață prețurile la gaze naturale și curent electric pentru consumatorii casnici.
Termenele aplicabile sunt perioada 01.03.2019 – 28.07.2022 pentru energia electrică şi 01.01.2019 – 28.02.2022 pentru gazele naturale, precizează un comunicat al autorităţii, scrie MEDIAFAX.
În ceea ce priveşte clienţii finali casnici de energie electrică şi gaze naturale care au uzat de dreptul de eligibilitate, ANRE precizaează că a pus la dispoziţia acestora mai multe facilităţi menite să-i protejeze împotriva unor posibile practici comerciale incorecte. Astfel, clineţii beneficiază de câte un instrument de comparare a preţurilor sau ofertelor-tip, destinat tuturor celor interesaţi să-şi aleagă sau să-şi schimbe furnizorul de energie electrică şi/sau gaze naturale din piaţa concurenţială, al căror scop este sa permită compararea preţurilor de furnizare şi a condiţiilor oferite de furnizori, înainte de a alege un anume furnizor sau o anume ofertă-tip. Aceşti clienţi au şi posibilitatea de a reveni din piaţa concurenţială pe piaţa reglementată, în situaţia în care consideră că este mai avantajos.
În cazul energiei electrice, clientul casnic de energie electrică care doreşte să revină din piaţa concurenţială la serviciul universal se va adresa furnizorilor de ultima instanţă din zona sa de reţea, având asigurat preţul avizat de ANRE.
În cazul gazelor naturale, clientul casnic are dreptul să revină la furnizarea reglementată şi se poate adresa furnizorului care are această obligaţie, în vederea încheierii unui contract aferent furnizării gazelor naturale în regim reglementat la preţul de furnizare aprobat de ANRE.
Pentru a afla care este furnizorul de gaze naturale care are obligaţia să îi asigure furnizarea gazelor naturale în regim reglementat, clientul casnic se poate adresa furnizorului actual, care are obligaţia să îl informeze în acest sens.
Preţurile la care se realizează furnizarea gazelor naturale în regim reglementat sunt aprobate de ANRE, diferenţiat pentru fiecare furnizor si pentru fiecare categorie de clienţi stabilită în funcţie de modul de racordare la un obiectiv din sectorul gazelor naturale şi de consumul anual, şi sunt publicate de către fiecare furnizor pe pagina proprie de internet, mai arată autoritatea de reglementare.
Vezi și
Acum s-a aflat! Klaus Iohannis o poate refuza din nou pe Olguța Vasilescu – Documentul care o poate lăsa în afara Guvernului
Lovitură de teatru în privința lui Carmen Iohannis! La mijloc sunt banii obținuți de pe închirierea casei din Sibiu
Toți pensionarii sunt vizați! Dacă faceți asta vă puteți pierde dreptul la pensie
ANRE a făcut anunțul! Se vor îngheța prețurile la curent electric și gaze
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

01 noiSocial
Județele din România unde nașterea pare miracol în loc de normalitate. Numărul copiilor a scăzut considerabil, care sunt „dușmanii natalității” din zonă

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiSocial



