Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a precizat că digitalizarea dosarelor de pensii este realizată în proporție de peste 87%.
Totodată, el a precizat că speră ca până la sârșitul acestui an sau cel târziu în primăvara anului 2024 procedura să fie finalizată.
Ce a declarat Bogdan Ivan
„În momentul de faţă colegii mei de la task force-ul ministerului şi de la task force-ul ADR sunt în legătură directă cu cei de la Ministerul Muncii. Astăzi peste 87% dintre dosare sunt deja actualizate. Se lucrează foarte intens”, a declarat Bogdan Ivan, conform News.ro.
„Ţinta este până la final de an, dar eu aş vrea să iau marja până la începutul anului viitor, până în primăvară”, a afirmat Bogdan Ivan.