Anunţ istoric din partea BNR la începutul lunii mai. Banca trebuie să anunţe noul indicele de referință în funcţie de care se vor calcula ratele românilor.
Anunţul este unul extrem de asteptat mai ales că ministrul Finanţelor a spus în repetate randuri că ratele celor care se imprumută la banci de acum inainte ar trebuie să fie mai mici.
Două zile ne mai despart de marela anunţ pentru cei care vor să se îndatoreze la bănci. Banca Națională a României va publica pe data de 2 mai, la ora 11.00, indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor.
Acesta se va numi indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor.
Potrivit unor surse din cadrul Băncii Centrale, noul indice este deja calculat şi este media dobânzilor la tranzacţiile zilnice dintre bănci în perioada octombrie-decembrie 2018. Atunci tranzacţiile se faceau la o dobândă de 2%, ceea ce înseamnă că cei care se vor împrumuta de pe 2 mai vor avea dobânzi mai mici, ţinând cont că acum ROBOR la 3 luni este 3,38%. Aproximativ 2,39% ar fi noul indice, conform dobânzilor la tranzacţiile zilnice din perioada octombrie-decembrie 2018.
Indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor , publicat pe data de 2 mai, se calculează ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul IV 2018. Rata de dobândă zilnică a tranzacțiilor interbancare reprezintă media ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacţiilor de pe piaţa monetară interbancară. Acești indici se publică pe website-ul BNR.
După această dată, BNR va publica indicele zilnic și, la sfârșitul fiecărui trimestru, valoarea actualizată a indicelui de referință pentru creditele consumatorilor, la adresa mai sus menționată, informează antena3.ro
Vezi și
Ion Caramitru, dezvăluiri în premieră despre Andrei Caramitru: ‘De unde am avut bani?’
Frații Dedeman au semnat contractul! Mega-tranzacție pe piața din România!
Anunț important din partea BNR! Banca trebuie să anunţe noul indicele de referință
Trending

11 sepExterne
Telefoanele, interzise complet în școli după afișarea rezultatelor de la testele PISA. Țara care a luat această măsură nu a așteptat nici 24 de ore

11 sepEconomie
Dezastru la întreținere pentru românii care stau la blocurile noi. Cât ajung să achite lunar

11 sepExterne
Cum se va împărți averea lui Elon Musk. Miliardarul care l-a ajutat pe Donald Trump în campanie are 14 urmași

11 sepEconomie
Produsele de la Lidl care dispar de la raft pe 20 septembrie. Au prețuri reduse chiar și la jumătate din prețul inițial

11 sepSocial
Gratuitate pentru locuitorii din București. Se adresează doar celor din Sectorul 1, anunțul autorităților

11 sepEntertainment
Clasamentul în care Castelul Bran a fost integrat este complet inedit. Străinii au catalogat astfel destinația din Brașov

11 sepExterne
Misterul copiilor lui Kim Jong Un. Liderul Coreei de Nord ar avea mai mulți urmași decât se știe public

11 sepEconomie
Când se acordă mărirea de salariu, de fapt. Momentul în care poți cere bani în plus de la angajator

11 sepHoroscop
Horoscop de weekend. Zodiile favorizate de astre pe 11 și 12 septembrie 2026

11 sepEconomie
Zboruri noi pentru români, cu doar 139 de lei. Ruta propusă de WizzAir duce într-o țară extrem de căutată
Articole Similare

11 sepEconomie
Dispare Carrefour din România. După ce magazinele au fost cumpărate de frații Pavăl, se lucrează la o altă identitate vizuală a supermarketurilor

11 sepEconomie
Parcarea de 800 de locuri pentru care se bat 8 firme. Va fi construită pe Aeroportul Otopeni

11 sepEconomie
Scumpiri uriașe la biletele de avion. Prețul combustibilului folosit pentru zbor a crescut cu 90%

11 sepEconomie
Cât a ajuns acum, în septembrie 2026, rata inflației. Greu de crezut cât de mult a putut să scadă

11 sepEconomie



