evolutie leu eurol 91541800

Anunțul a fost făcut! Ce se întâmplă cu bursele elevilor

Ministerul Educaţiei a anunţat că Guvernul a adoptat o hotărâre prin care cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevi este cel stabilit de autorităţile locale, aflat în plată în anul şcolar 2018-2019.

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) în şedinţa de luni, Executivul a decis ca, în anul şcolar 2019-2020, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevi să fie cel stabilit de autorităţile administraţiei publice locale, aflat în plată în anul şcolar 2018-2019.

„Etapa fundamentării proiectului de buget pentru anul 2019 a fost deja finalizată anterior apariţiei noilor prevederi legale, stabilite de Legea nr. 38/2019. Prin urmare, pentru a diminua riscurile ca o parte dintre elevi să nu poată beneficia de burse în anul şcolar 2019-2020, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat cu frecvenţă, este cel stabilit de autorităţile administraţiei publice locale, aflat în plată în anul şcolar 2018-2019”, explică MEN.

De asemenea, MEN precizează că autorităţile locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, în funcţie de posibilităţile financiare existente la nivel local.

Premierul Viorica Dăncilă anunţa, înaintea şedinţei de Guvern de luni, că Executivul va stabili în acea şedinţă pragul valoric sub care bursele de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social ale elevilor să nu poată scădea şi va adopta actele necesare pentru decontarea navetei elevilor şi pentru anii şcolari următori.

„(…) Printr-o hotărâre pe care o vom adopta astăzi stabilim un prag valoric sub care bursele de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social de care beneficiază elevii din învăţământul preuniversitar să nu poată scădea. Luăm această decizie pentru a reduce diferenţele foarte mari cu privire la cuantumul burselor alocate de către administraţiile publice locale. De asemenea, adoptăm astăzi actele necesare pentru decontarea navetei elevilor şi pentru anii şcolari următori, astfel încât copiii de la sate să fie sprijiniţi să îşi poată continua şcoala. Vreau să fie foarte clar: elevii şi părinţii nu au de ce să îşi facă griji, am prevăzut bani în buget pentru decontarea abonamentelor elevilor”, a spus Dăncilă.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare