BNR

sursa foto:  ceccarbusinessmagazine.ro

Anunțul BNR! Detalii privind rezervele valutare și de aur

La data de 31 mai 2023, rezervele valutare la Banca Națională a României au înregistrat o valoare de 53.082 milioane euro, în scădere față de 53.341 milioane euro înregistrate la data de 30 aprilie 2023, informează BNR.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

  • Intrări de 1.801 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR;
  • alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor;
  • alimentarea contului Comisiei Europene și altele;
  • Ieşiri de 2.060 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR;
  • plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 6.110 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 mai 2023 au fost de 59.192 milioane euro, faţă de 59.355 milioane euro la 30 aprilie 2023.

Plăţile scadente în luna iunie 2023 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 121 milioane euro, informează BNR.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare