Apar noi detalii în cazul fetiței, în vârstă de 12 ani, moarte în lada patului! Principalul suspect a fost cercetat şi condamnat şi în trecut
Ilie Marcel Șerbuc este principalul suspect în cazul fetiței de 12 ucise și ascunse în canapea, în Sectorul 4 al Capitalei.
În 2014 el a mai fost anchetat de procurori pentru infracțiunea de loviri și alte violențe. Ancheta a durat 4 ani, timp în care Șerbuc a fost cercetat în libertate, iar la final acesta a rămas liber.
Suspectul de crimă și prima sa victimă s-au întâlnit la sfârșitul anului 2013 și au avut o relație. Fata era în ultimul an de liceu, iar Șerbuc avea 28 de ani.
„L-am cunoscut pe 3 decembrie 2013, pe Facebook. Ne-am împrietenit, am petrecut sărbătorile de iarnă împreună, apoi el a plecat din țară. La sfârșitul lunii ianuarie, s-a întors și într-o noapte, pe la ora 2, a venit la mine acasă și mi-a cerut să merg cu el.
Mi-a interzis să mai iau legătura cu familia și să merg la școală și mi-a confiscat telefonul. După ce doamna dirigintă i-a anunțat pe părinții mei că am absențe, mama a luat legătura cu el și a insistat să merg la școală. Atunci m-a lăsat, dar mergeam numai însoțită de el, pentru că era foarte gelos.
Am fost bătută în fiecare zi. M-a amenințat că o bagă pe mama în scaun cu rotile. După ce am ajuns la ai mei, l-am sunat și i-am spus că totul s-a terminat, că m-am săturat de bătăi și de ceartă.”, a declarat fata poliției.
Individul a început apoi să o amenințe cu mesaje. Îi cerea să se întâlnească pentru a vorbi. Într-un final, fata a acceptat să vorbească cu el, în speranța ca vor lămuri lucrurile și o va lăsa în pace.„
După ce am ajuns la el, a încercat să mă dezbrace şi să întreţină raporturi sexuale cu mine, dar m-am împotrivit și a renunţat. Apoi mi-a arătat o sticluţă, în care mi-a zis că e otravă, și mi-a propus să o bem, pentru că mă iubeşte. Mi-a arătat mesajele pe care i le-am scris, m-a îmbrățișat și mi-a propus să mor în braţele lui”, a declarat fata în plângerea de la poliție.
După aceea, ea a început să plângă, iar Șerbuc s-a enervat.
„M-a lovit cu pumnul în faţă, m-a prins de păr, m-a lovit cu capul de un scaun și apoi m-a strâns de gât. Ca să scap, i-am promis că îl iubesc și că nu-l voi părăsi niciodată, iar el m-a lăsat să plec”, a mai spus fata, potrivit Libertatea.
Pe 31 octombrie 2018, Judecătoria Suceava l-a condamnat la 9 luni cu suspendare. Fata ceruse în instanţă ca Șerbuc să-i plătească 44.000 de lei daune morale și 1.000 de lei daune materiale.
Judecătorul i-a admis mai puțin de un sfert: 8.000 de lei – daune morale și 250 de lei – daune materiale. Într-un final, Ilie Marcel Șerbuc s-a înțeles cu victima, care a retras ulterior plângerea, iar procesul s-a încheiat pe cale amiabilă.
Astfel, Șerbuc a scăpat atunci de închisoare, iar acum este dat în urmărire pentru crimă.
Apar noi detalii în cazul fetiței moarte în lada patului! Principalul suspect cercetat şi condamnat şi în trecut
Trending

07 noiSocial
Componenta mașinii care te poate lăsa chiar în mijlocul iernii. Mulți șoferi rămân pe drum din cauza acestei piese

07 noiSocial
Pensia suplimentară: cum se valorifică vechile contribuții și ce trebuie verificat în decizia de pensionare

07 noiSocial
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

07 noiEconomie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

07 noiSocial
Sfinții Mihail și Gavriil, tradiții și superstiții. Cui îi spunem "La mulți ani", lista este neașteptat de lungă

07 noiExterne
Donald Trump acuză că alegerile din SUA pentru congres au fost fraudate. Partidul Democrat le-a câștigat detașat

07 noiEconomie
Ce se întâmplă cu impozitele din anul 2027. Anunț oficial după ce s-a vorbit despre taxarea în funcție de valoarea proprietății

07 noiSocial
900 de angajați vor pleca de la STB. Inclusiv vatmani și șoferi vor fi dați afară

07 noiEconomie
Dorian Popa și-a făcut firmă de RCA. De la pizza la shaorma, muzică și case, "invadează" și acest domeniu

07 noiSocial
Diferența dintre indexarea și majorarea pensiilor pe care trebuie să o cunoască orice senior. Ce scenariu este mai avantajos
Articole Similare

06 noiActual
Cum să înțelegi suișurile și coborâșurile pieței: o metodă simplă să rămâi calm și să ții investițiile în mișcare

06 noiEconomie
Curs BNR: euro și dolarul cresc, iar aurul pierde în valoare

06 noiActual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

05 noiEconomie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual



