Un greu PSD, din perioada în care Viorica Dăncilă era la conducerea Guvernului și a partidului, aruncă bomba pe sfârșit de an.
Eugen Teodorovici, fost președinte executiv al PSD și fost ministru de Finanțe, anunță că își dorește un proiect politic nou.
„Iluzia continuității care aduce normalitate, unitate și bunăstare este totuna cu iluzia penelistă a schimbării, care aduce creștere economică și socială.
Pentru foarte mulți oameni de bună credință preluarea guvernării de către partidul președintelui aflat în exercițiu a fost un vis împlinit și începutul speranței într-o Românie normală, în țara creșterilor posibile cu adevărat. Astfel, ca prin magie, în mai puțin de două luni de guvernare, au reușit să redea creșterii economice și sociale valențe pe care le speram uitate după aproape un deceniu de la tăierile de salarii și pensii din anul 2010.
ROBOR-ul este în creștere.
Ratele românilor sunt în creștere.
Datoria publică este în creștere.
Deficitul este în creștere.
Inflația este în creștere.
Prețurile sunt în creștere.
Scăderea salariilor și pensiilor este în creștere.
Diminuarea alocărilor bugetare pentru sănătate și învățământ este în creștere.
Reducerea programelor de investiții este în creștere.
Inechitățile sociale sunt în creștere.
Iată cum, în absența competenței și responsabilității, dar cu sprijinul prostiei și aroganței, creșterea economică și socială devine doar o iluzie a actualei puteri ce riscă să se sfârșească într-o mare deziluzie pentru cei care și-au pus toate speranțele și visele lor în conceptul "România normală".
Dar cea mai mare deziluzie vine pentru cei care văd cum acest guvern învestit, încă de la început, cu patalamaua "guvern de tranziție", își aduce aportul la creșterea accelerată a diminuării democrației, prin acțiuni ce sfidează respectul față de domnia legii. Iată că acest guvern se dovedește, pe zi ce trece, un guvern care face victime prin abuzul asumării răspunderii fără simțul răspunderii.
Îmi doresc să încetăm să mai trăim în lumea aceasta politică a iluziilor și deziluziilor pe care, în mod repetat, ni le vând și ni le confirmă oamenii politici prin efectul demagogiei, ca defect fundamental al democrației.
Îmi doresc un proiect politic nou, în care nici stânga, nici dreapta, aflate într-o permanentă opoziție, să nu se mai confunde cu binele sau răul absolut și să nu mai nege realitatea economică și socială exclusiv în funcție de interesul politic imediat pe care poziția față de conducerea țării le-o oferă.
Îmi doresc, așa cum am spus de atâtea ori, un proiect politic fundamentat pe idei și măsuri pe termen lung, fie că vorbim de finanțele țării, de economie și mediul de afaceri, de sănătate, învățământ, protecție socială, justiție sau siguranță națională, un proiect politic care să pună, în CENTRUL său, mai presus de orice, românii și România, dincolo de interesele partinice sau de grup și indiferent dacă acestea vin din interiorul sau din afara țării.
#insistpentruRomania”, a anunțat, pe Facebook, Teodorovici.
Vezi și
Ordonanță de Urgență cu dedicație pentru SRI: Școala de spioni, la secret! Guvernul Orban a bătut palma cu Eduard Hellvig
Apel urgent către Guvernul Orban: Va intra în vigoare la 31 decembrie 2019 și va provoca un blocaj total în întreg sectorul
Polițiștii n-au scăpat! Proiect demarat în procedură de urgență împotriva lor
Apare un nou partid în 2020? Tras pe linie moartă de actuala conducere, un greu PSD aruncă o bombă pe piață
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 28-12-2019 18:38
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

circa 1 oră în urmăEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



