becali

sursa foto:  arq.ro

I-a aplicat încă o lovitură: Ce fost fotbalist l-a învins din nou pe Becali și câți bani trebuie să primească de la patronul FCSB

Patronul FCSB încasează o nouă lovitură de la omul care l-a mai învins în trecut, în instanță. Este vorba despre un fost jucător și antrenor al Stelei, pe care latifundiarul din Pipera l-a dat în judecată anul trecut pentru că ar fi lezat imaginea clubului. 

FCSB, echipa finanţată de Gigi Becali, l-a dat în judecată pe Dorinel Munteanu, în vara anului trecut, în urma unor declaraţii pe care fostul internaţional le-a făcut, declaraţii prin care ar fi lezat imaginea clubului. Dosarul a fost înregistrat pe 9 iunie 2016, la secţia 5 civilă, dar, la judecata în fond, cererea celor de la FCSB a fost respinsă.

Clubul patronat de Gigi Becali a făcut însă apel, dar nu a avut câştig de cauză nici de această dată! Apelul a fost respins de Tribunalul Bucureşti, iar FCSB este acum obligat să-i plătească lui Dorinel Munteanu cheltuielile de judecată.

Potrivit click, procesul a avut două termene, care îl vor costa pe Gigi Becali 3.000 de lei! Aceasta este suma pe care trebuie să i-o plătească lui Dorinel, deşi cel poreclit Neamţul a cerut mai mulţi bani.

Vezi și Mutarea prin care va câștiga teren în fața gigantului Orange: Ce achiziție va face Vodafone

Decizie luată de fiica adoptivă a Stelei Popescu: Ce s-a întâmplat cu vila regretatei artiste

Și-ar dori-o mulți români! Ce pensie încasează fostul președinte Emil Constantinescu

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare