Florin Citu

sursa foto:  gov.ro facebook

Atac dur la adresa Guvernului PNL-USR-PLUS-UDMR: ‘O guvernare mai opacă la dialog ca guvernarea Cîțu noi nu am întâlnit până acum. Este absurd’

Președintele Federației PubliSind, Ștefan Teoroc, a declarat că Executivul actual e cel mai opac la dialog cu sindicatele din toate guvernele de până acum.

 

„Mesajul nostru pentru Guvern e foarte simplu: să vină la dialog, să ne aşezăm la masă ca să vorbim, să ne spună ce plan au, să îl înţelegem, şi să înceteze presiune mediatică, pentru că au învăţat să comunice cu salariaţii doar prin comunicate de presă şi prin ceea ce aflăm direct din Monitorul Oficial. Ori o guvernare mai opacă la dialog ca guvernarea Cîţu noi nu am întâlnit până acum.

Este absurd. N-a fost nimeni invitat să discute pe niciunul din aceste proiecte, doar se trimit actele normative cu avizele interministeriale spre avizare în Consiliul Economic şi Social şi aşa mai departe, şi ne trezim cu ele în Monitorul Oficial. Deci vrem să spună ce plan au, să fie deschişi. Ne-am întâlnit cu ministrul Muncii, Raluca Turcan, şi am întrebat-o care este planul în materie de sporuri. ‘Lucrăm, gândim’, nimic concret. Stăm şi ne uităm la ştiri şi în Monitorul Oficial, asta e tot ce avem de la Guvernul Cîţu. Cel mai opac Guvern din existenţa noastră de până acum”, a afirmat Ştefan Teoroc.

 

 

Liderul organizaţiei sindicale a subliniat că numărul mare de sporuri a apărut tocmai pentru că Legea-cadru a salarizării a fost blocată.

 

 

„În afară de faptul că avansăm în săptămâni de protest, nimic nu s-a schimbat în bine. Vedem toţi cu ce iese Guvernul Cîţu. Presiunea pe bugetari este constantă, de fapt progresivă. Mai nou, vedem neînţelegerile dintre partide, cum îşi aruncă mâţa unul în ograda altuia. Se pare că nu mai vor să îşi asume tăieri de sporuri prin ordonanţă, dar le pasează către Parlament. Din partea noastră, am spus-o: să facă ce vor cu sporurile, nu ne interesează, dar dacă dau jos sporurile de la un salariu de poliţist sau de poliţist de penitenciar, rămân cu 500 de lei neîncasat în mână.

Prin urmare, pe noi nu ne interesează neapărat povestea cu sporurile, din care fac o mascaradă şi care există în număr atât de mare tocmai pentru că au blocat legea-cadru, pentru că legea-cadru ar fi rezolvat această situaţie a sporurilor, plafonându-le pe toate la maxim 30%. Au blocat-o, iar acum justifică atacurile pe care le dezvoltă contra bugetarilor exact pe inechităţile pe care le generează însăşi legea-cadru, ceea ce e o absurditate”, a menţionat Teoroc.

 

 

Preşedintele Federaţiei PubliSind a apreciat că Guvernul va iniţia curând acte normative pentru eliminarea unor sporuri.

 

 

„Ne doare situaţia cu sporurile, pentru că chiar dacă acum ei n-au făcut ‘decât’ să îngheţe salarii, sporuri şi pensii, ştim că pasul doi, în foarte scurt timp, nu cred că trecem de primul trimestru, este să iniţieze proiecte de acte normative pentru eliminarea unor sporuri. Primele victime sunt sporuri de tipul sporului pentru radiaţie ionizantă-antenă, sporul de calculator de care se vorbeşte în spaţiul public şi aşa mai departe. Dacă pui aceste lucruri subiectiv în presă, bineînţeles că opinia publică va susţine eliminarea unor astfel de sporuri, dar în zona publică acest lucru se traduce simplu prin tăieri de salarii, pentru că aşa e construit salariul. Dacă nu pui în loc un salariu decent, care să compenseze munca şi riscurile, simpla eliminare de sporuri înseamnă tăiere de salarii”, a precizat el.

 

Liderul organizaţiei sindicale a atras atenţia că protestele vor continua pe termen nelimitat.

 

„(Guvernul, n.r.) o să înveţe să guverneze cu noi în stradă, avem suficiente forţe, vom continua protestele fără limită. Din păcate, în România, zona de conflict colectiv şi grevă este foarte diluată, pentru că au avut grijă ca prin legislaţie să blocheze genul ăsta de reacţii sindicale, rămâne protestul, vedem dacă se va termina starea de alertă şi dacă vom putea să ieşim în număr mare să umplem Piaţa Victoriei. Dacă nu, vom presăra fiecare săptămână care trece din acest an cu proteste la toate instituţiile”, a arătat acesta.

 

El a adăugat că eliminarea voucherelor de vacanţă îngenunchează industria HoReCa.

 

„Eliminarea voucherelor turistice este o altă măsură absurdă, care cumva materializează pregătirea fantastică pe care o are Florin Cîţu, cu nota 4 la treapta a doua şi apoi cu două admiteri la ASE picate. Nu înţelege nimeni această măsură, pe noi ne afectează mai puţin – nu putem să ne facem o vacanţă, pierdem valoarea unui fost salariu minim de 1.400 de lei. Dar ce facem cu HoReCa, că a îngenuncheat-o? Nu înţelegem genul ăsta de măsuri absurde. Poate ne explică – face o minimă economie bugetară, dar revenirea unei întregi industrii va fi foarte grea, foarte lentă”, a încheiat Ştefan Teoroc.

Sindicalişti din administraţie publică, Poliţie, Poliţia din penitenciare, grefă judiciară, asistenţă socială au participat miercuri la un nou miting organizat de Federaţia PubliSind, solicitând eliminarea inechităţilor salariale din sistemul public, aplicarea legii-cadru privind salarizarea bugetarilor şi corelarea creşterii salariului minim cu creşterile preţurilor de consum, informează agerpres.ro.

Citește și:

Sălajul pune stăpânire pe MAI! Ministrul de Interne, Lucian Bode, șeful Jandarmeriei, Alin Mastan, și subsecretarul Ovidiu Șandor sunt din Sălaj

Raluca Turcan, anunțul momentului pentru toți pensionarii: Cu cât vor crește pensiile în 2021

Transparența a fost bună doar în campanie! Vicele USR, scandalizat că șeful ANPC face controale la care invită presa!

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare