O femeie, de cetăţenie rusă, a fost arestată după ce ar fi fost implicată într-un complot pentru asasinarea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în timpul unei vizite pe care acesta a făcut-o luna trecută la Mikolaiv, a transmis Serviciul de securitate al Ucrainei.
Suspecta colabora la "pregătirea unui atac aerian rusesc în regiunea Mikolaiv în timpul vizitei preşedintelui Ucrainei", a afirmat SBU.
"În ajunul recentei călătorii a preşedintelui Ucrainei în regiunea Mikolaiv, aceasta strângea informaţii despre vizita planificată", a declarat SBU.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost în regiune la sfârşitul lunii iulie.
SBU a precizat într-un comunicat că presupusa colaboratoare a ruşilor "a încercat să stabilească ora şi lista de locaţii ale traseului aproximativ al şefului statului pe teritoriul regiunii".
Cu toate acestea, agenţii SBU au obţinut informaţii despre "activităţile subversive ale suspectei" şi au adoptat măsuri de securitate suplimentare.
Comunicaţiile femeii au fost monitorizate, iar SBU stabilise că aceasta avea şi sarcina de a identifica locaţia sistemelor de război electronic şi a depozitelor cu muniţie ale forţelor armate ucrainene.
Potrivit anchetei, suspecta era rezidentă în Oceakiv, în sudul Ucrainei, şi era fostă vânzătoare la un magazin militar de pe teritoriul uneia dintre unităţile militare din regiune. Ea ar fi călătorit în zonă şi ar fi filmat locaţiile obiectivelor ucrainene. În plus, ea a încercat să obţină informaţiile necesare "la negru" prin intermediul propriilor relaţii, în special în instituţiile sociale din regiune.
Numele femeii nu a fost dezvăluit. Potrivit comunicatului SBU, aceasta a fost reţinută în flagrant delict în timp ce încerca să transmită informaţii invadatorilor ruşi.
Femeia riscă o pedeapsă de până la 12 ani de închisoare, scrie news.ro
Atentat asupra președintelui ucrainean Volodimir Zelenski! O femeie a fost reţinută
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

05 noiEntertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

05 noiEntertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

05 noiEconomie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

05 noiEntertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

05 noiEconomie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

05 noiEconomie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

05 noiEconomie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

05 noiExterne
Situație extrem de tensionată în Franța. Sute de mii de francezi sunt așteptați la proteste, țara este în grevă generală

05 noiExterne
Alegeri SUA. Democrații vor prelua controlul Congresului. Ce se schimbă la Washington

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiExterne
Premierul Republicii Moldova a vorbit public despre unirea României cu vecinii de peste Prut. Cele două țări sunt despărțite de aproape un secol

02 noiExterne



