Patronii care au fost descalificați în programul Start-Up Nation din cauza neautorizării codului CAEN sau a altor „prevederi contractuale minore”.
Aceștia ar putea să primească dreptul de face contestație pentru a putea primi până la urmă fondurile nerambursabile de maximum 200.000 de lei (42.000 euro) de la stat, potrivit unei propuneri de lege depuse la Parlament.
Propunerea de lege este semnată de 19 parlamentari, cei mai mulți de la UDMR și Grupul minorităților naționale, dar și de fostul ministru de Finanțe Varujan Vosganian, aflat în partidul ALDE, la putere.
Dacă va fi adoptat, proiectul îi va ajuta și pe antreprenorii descalificați din ediția 2017 a programului Start-Up Nation, dar și pe cei care vor intra în verificări în ediția 2018-2019 și mai departe, dacă se va mai organiza programul de finanțare pentru firmele mici și mijlocii private.
Cei 19 parlamentari spun că vor să introducă o diferențiere a „abaterilor minore - de natură administrativ-birocratică - de cele esențiale - legate de derularea contractului și de utilizarea banilor publici”.
La „abateri minore”, pe care parlamentarii le doresc scuzabile, ei menționează: neautorizarea codului CAEN și lipsa ștampilei sau a semnăturii.
De asemenea, parlamentarii propun un mecanism administrativ de constatare a deciziilor de reziliere a contractelor de finanțare, pentru ca beneficiarii să poată să se adreseze Ministerului pentru Mediul de Afaceri în cazul în care consideră că structurile deconcentrate (agențiile pentru IMM teritoriale) „sunt pe cale să ia decizii mult prea drastice”.
Mai concret, propunerea prevede modificarea ordonanței de urgență 10/2017, aprobate prin Legea 112/2017, astfel:
Se vor introduce „măsuri prealabile rezilierii contractului de finanțare” „Măsurile, cum ar fi informarea, somația, preavizul, verificarea realității și veridicității declarațiilor beneficiarului și altele asemenea, sunt menite să prevină neîndeplinirea la timp a acelor obligații care nu afectează în mod esențial contractul”.
„Intenția de reziliere a contractului se comunică numai după parcuregerea etapelor prealabile” de mai sus.
Contractele aflate în derulare ar urma să se modifice prin acte adiționale conform noului mecanism.
În plus, „contractele aflate în procedură de reziliere se reanalizează cu respectarea” măsurilor prealabile.
În fine, și firmele cărora le-au fost reziliate contractele de finanțare și care își mai desfășoară încă activitatea chiar dacă au ratat banii de la stat, ar urma să aibă posibilitatea să „solicite reanalizarea situației și, dacă se îndeplinesc condițiile de eligibilitate, se vor încheia noi contracte”.
Pentru a se putea aplica, propunerea de lege are însă de parcurs un drum lung: adoptarea de către Senat, apoi de către Camera Deputaților, promulgarea de către președinte, publicarea în Monitorul oficial. De asemenea, Guvernul ar trebui să modifice procedura Start-Up Nation.
În ediția 2017 a programului Start-Up Nation, Din cei peste 19.000 de aplicanți, 8.444 au reușit să se califice și să semneze acorduri de finanțare, iar în final au mai rămas în joc 7.176 de firme care au implementat planurile de afaceri și au depus la timp cererile de decont corecte, pentru a putea primi banii de la stat, potrivit startupcafe.ro
Vezi și
EXCLUSIV Lovitură de teatru în privința pensiilor românilor! Reacție explozivă a Ministerului Muncii
EXCLUSIV Scrisoarea adresată lui Liviu Dragnea, în care Laura Codruța Kovesi e acuzată de spionaj! Acuze dure și la adresa lui Klaus Iohannis
Vești bune pentru acești angajați! Se vor majora salariile în 2019
Atenție! A fost depusă o propunere de lege în Parlament
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



