Mai sunt câteva zile şi copiii vor primi alocaţiile mărite. Alocațiile copiilor vor ajunge mărite la beneficiari din luna mai.
Majorarea alocaţiilor pentru copii a intrat în vigoare de la 1 aprilie, dar plata aferentă lunii aprilie se va face abia la începutul lunii mai, după vacanţa de Paşte.
"Alocaţiile majorate se primesc în mai. Noile valori vor fi de de 150 lei, respectiv 300 de lei. Drepturile aferente lunii aprilie se plătesc din mai", a spus ministrul Muncii.
Ordonanţa de urgenţă privind majorarea alocaţiilor copiilor a fost adoptată în februarie de Guvern însă, pentru a putea plăti sumele, era nevoie ca preşedintele României să promulge Legea bugetului de stat.
Alocaţii copii 2019. Cuantumul alocaţiilor de stat pentru copii va fi următorul:
- 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
- 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora;
- 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
În luna august 2018, în România erau peste patru milioane de copii.
După cum a anunțat ministrul Muncii, Marius Budăi, chiar dacă alocațiile se vor majora de la 1 aprilie, românii vor beneficia de bani de-abia în luna mai.
Alocaţiile de stat pentru copii plătite în martie 2019 au totalizat 352,96 milioane de lei, suma medie achitată fiind de 96,78 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
În martie 2019, au beneficiat de acest ajutor social 3.647.178 copii. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti - 332.714 şi în judeţele Iaşi - 181.697, Suceava - 137.971 şi Bacău - 130.843.
La finele lunii martie, erau suspendaţi de la plată 164.124 beneficiari, cei mai mulţi din Bucureşti - 12.488, Iaşi - 8.842, Suceava - 8.279 şi Timiş - 7.566.
De asemenea, în perioada menţionată au fost efectuate alte plăţi (restanţe, reluări în plată, plăţi neachitate, corecţii etc.) în contul acestui beneficiu, în sumă de 16,1885 milioane lei.
Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora, informează realitatea.net
Vezi și
Ion Caramitru, dezvăluiri în premieră despre Andrei Caramitru: ‘De unde am avut bani?’
Frații Dedeman au semnat contractul! Mega-tranzacție pe piața din România!
Atenție! Când se vor distribui alocațiile majorate ale copiilor
Trending

15:00Economie
Românii care primesc bani în plus la pensie de la 1 octombrie 2026. Cine sunt beneficiarii

09:30Actual
Nu ai autorizație la o construcție deja existentă? Iată cum o poți aduce, mai nou, în legalitate

07:00Economie
Adeverința de asigurat ar urma să dispară. Schimbările din sistemul de sănătate pe care ar trebui să le cunoască toți cetățenii

21:30Politica
Averea lui Alexandru Bociu, șeful ANSVSA pe care ciobanii îl vor demis. Salariul pe care îl încasează de la stat

07:30Sport
Finala UEFA Europa League se va juca pe Arena Națională! Meciul va avea loc în 2028, anunță FRF

10:30Economie
Țara iubită de români unde primești 5.000 de euro pe an dacă te muți acolo. Bani în plus pentru cine are copii

11:00Economie
Schema din orice restaurant care te face să plătești mai mult decât ai fi consumat. Prea puțin se prind de acest truc

12:50Actual
Ce se schimbă pentru șoferii de ridesharing și operatorii de transport alternativ din 18 septembrie. ARR mută totul online

22:30Economie
Afacerea lui Mugur Isărescu a înflorit. Guvernatorul BNR a dat lovitura cu vinurile familiei, chiar și pe secetă financiară

08:00Economie
Se schimbă cărucioarele de la Auchan. Vor avea o tabletă specială, cum urmează să funcționeze și să schimbe modul de a face cumpărături
Articole Similare

22:30Economie
Afacerea lui Mugur Isărescu a înflorit. Guvernatorul BNR a dat lovitura cu vinurile familiei, chiar și pe secetă financiară

20:30Economie
Cum obții certificatul energetic gratuit pentru apartament în 2026

19:00Economie
Top 10 orașe din România unde merită să cumperi teren agricol în 2026

18:30Economie
Cum verifici online dacă ai sau nu datorii la ANAF. Ghid pas cu pas

18:00Economie



