Vești importante pentru fermieri! Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) dă startul, luni, la sesiunea de primire a solicitărilor de finanţare pentru dezvoltarea fermelor mici, prin care se oferă fermierilor fonduri nerambursabile de câte 15.000 de euro.
În cadrul submăsurii 6.3 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), fermierii pot depune solicitările de finanţare online, pe pagina de internet a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, www.afir.info, începând din 22 iulie 2019, ora 9:00, şi până cel târziu la data de 31 decembrie 2019, ora 16:00, sau până la epuizarea fondurilor disponibile, anunță AFIR.
Alocarea financiară disponibilă pentru această sesiune de finanţare este de 45.900.000 de euro, din care 13.770.000 de euro sunt alocaţi doar pentru fermele din zona montană.
Finanţarea se acordă în baza unui plan de afaceri, în două tranşe: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului la momentul finalizării obiectivelor propuse de beneficiar prin Planul de afaceri.
Pragul minim de selecţie a cererilor de finanţare depuse la AFIR prin submăsura 6.3 (pentru teritoriul naţional, inclusiv zona ITI Delta Dunării şi pentru zona montană) este de 15 puncte. Pragurile de calitate lunare sunt următoarele: 85 de puncte (valabil în perioada 22.07 - 31.08.2019), 80 de puncte (valabil în perioada 01.09 - 30.09.2019), 75 de puncte (valabil în perioada 01.10 - 31.10.2019), 70 de puncte (valabil în perioada 01.11 - 30.11.2019), 15 de puncte (valabil în perioada 01.12 - 31.12.2019).
Un număr de 3.060 de mici fermieri vor beneficia de aceste finanţări, a declarat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.
"Luni, 22 iulie 2019, lansăm o nouă sesiune de primire a cererilor pentru dezvoltarea fermelor mici, pentru care sunt disponibile aproape 46 milioane de euro, fonduri insuficiente, din păcate, dacă raportăm la nevoia de finanţare a micilor fermieri. Cei 3.060 de mici fermieri care vor beneficia de finanţare prin PNDR în această sesiune vor putea utiliza cei 15.000 de euro pe care îi vor primi pentru îmbunătăţirea managementului fermei, pentru orientarea spre piaţă a producţiei, dar şi pentru creşterea veniturilor de pe urma eficientizării activităţii la nivelul fermei. Ulterior lansării acestor sesiuni, ne vom concentra întregul efort administrativ pe gestionarea modului de implementare a proiectelor depuse şi contractate la nivelul AFIR, astfel încât să nu existe niciun risc de întârziere sau de dezangajare a sumelor", a spus directorul general al AFIR.
Fermierii interesaţi în vederea depunerii cererilor de finanţare pot consulta gratuit Ghidul solicitantului şi anexele aferente, disponibile pe pagina oficială de internet a Agenţiei, www.afir.info, la secţiunea Investiţii PNDR, în pagina submăsurii 6.3.
Vezi și Dezvăluirea care aruncă-n aer alegerile prezidențiale! Lovitura pe care Klaus Iohannis i-o dă lui Dan Barna
Salariu impresionant pentru soția lui Dan Barna! Unde lucrează și cât încasează lunar
Război între Gigi Becali și ANAF! Suma uriașă pe care o cere latifundiarul
Atenție, fermieri! De azi, începe! Pentru ce puteți cere bani
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
Județele din România unde nașterea pare miracol în loc de normalitate. Numărul copiilor a scăzut considerabil, care sunt „dușmanii natalității” din zonă

17:00Social
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

15:30Social
Vinul fiert, răsfățul de la târgul de Crăciun. Cât ar urma să coste un biet pahar la evenimentele din preajma sărbătorilor de iarnă

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

09:30Social



