Liderul acestei piețe din România finalizează, în septembrie, un nou punct de lucru, unde vor lucra 500-600 de oameni.
Cel mai mare jucător din segmentul de curierat, FAN Courier, va finaliza în septembrie construcţia halei noi de sortare din Ştefăneşti, cu o capacitate de 39.000 de colete pe oră, faţă de 9.000 de colete pe oră, cât are actuala bandă de sortare, potrivit oficialilor companiei.
„În total, investiţia în construcţia halei, plus banda nouă de sortare, se va ridica la 22 de milioane de euro. Ne-am întâlnit cu constructorul şi până pe 15 septembrie sperăm să fie gata şi să îi dăm drumul. În hala nouă vor lucra 500-600 de oameni, îi vom muta din vechea hală. Căutăm acum 100 de angajaţi noi. Alergăm şi la 150 de kilometri de Bucureşti pentru a găsi forţă de muncă, electricieni, manipulanţi, specialişti automatizări, am ajuns să recrutăm nu doar din Giurgiu, ci şi din Slobozia, Urziceni, Olteniţa“, a afirmat, pentru ZF, Adrian Mihai, unul dintre acţionarii şi fondatorii companiei.
Terenul pe care se dezvoltă noua hală, unde va fi instalată banda de sortare, are 64.000 de metri pătraţi. Compania a demarat lucrările de construcţie în august anul trecut, obţinerea autorizaţiei pentru noul depozit a durat 19 luni.
Vezi și EXCLUSIV! Nereguli grave, depistate la cel mai cunoscut festival din România! Ce important om politic le-ar fi dat „avizul” comercianților ilegali
Atenție! Ce se va întâmpla cu pensionarii care ar urma să aibă o pensie mai mică după aplicarea noii Legi a pensiilor
Încasări URIAȘE pe spatele pestei porcine. Cine beneficiază de acești bani
Atenție! Liderul acestei piețe din România ridică, în septembrie, un nou punct de lucru! 500-600 de oameni vor lucra aici - Investiție foarte mare
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control
Articole Similare

circa 1 oră în urmăEconomie
Mobexpertul lui Dan Șucu aduce 3 săptămâni de Black Friday. Reducerile anului pe care nu ai cum să le ratezi dacă renovezi

circa 1 oră în urmăEconomie
Cel mai mare Black Friday pe care eMag l-a avut vreodată urmează să înceapă. Produsele care vor fi la mega-reducere

16:00Economie
Există posibilitatea de a avea curent mai ieftin în 2027. Schimbările care ar putea duce la facturi mai mici

14:00Economie
Toți cei care au credit și vor să schimbe locul de muncă trebuie să știe acest aspect. Ce se întâmplă dacă pleci de la job

13:27Economie



