Fumătorii primesc o veste deloc plăcută, mai ales cei care și-au planificat în anul 2018 vizite turistice într-o țară cu multă însemnătate istorică. Este vorba despre Vatican, unde foarte curând va fi interzisă vânzarea țigărilor. Papa Francisc a luat, joi, această decizie, iar măsura va fi pusă în aplicare din 2018, a anunţat Greg Burke, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, informează BBC News Online.
Din vânzarea de ţigări, Vaticanul câştiga anual milioane de euro.
”Motivul este foarte simplu: Sfântul Scaun nu poate să contribuie la o activitate care afectează în mod clar sănătatea oamenilor. Niciun profit nu poate fi legitim dacă periclitează vieţi”, a declarat Burke, citat de Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a făcut trimitere la cifrele publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, potrivit cărora fumatul provoacă decesul a peste şapte milioane de oameni în fiecare an.
În prezent, oamenii din Vatican au dreptul să cumpere cinci cartuşe de ţigări în fiecare lună dintr-un magazin de tip duty-free, amenajat în spaţiul unei foste gări ce a fost transformată într-un magazin pentru produse de lux.
Citește și...
Lovitură pentru liderul Cartelului Alfa: O companie importantă din România îl pune la punct pe Bogdan Hossu și se dezice de afirmațiile acestuia
Se pregătește noua taxă auto: Anunțul care vizează posesorii de mașini înmatriculate în 2017
Comisia Europeană deschide o anchetă împotriva României: Ce autoritate publică este luată în vizor și de ce
Atenție mare! Țara europeană care va interzice vânzarea țigărilor începând cu 2018
Trending

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

16:00Social
Sfinții Mihail și Gavriil, tradiții și superstiții. Cui îi spunem "La mulți ani", lista este neașteptat de lungă

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți
Articole Similare

14:30Externe
Kremlinul contrazice spusele lui Donald Trump despre pace. Președintele SUA s-a întâlnit recent cu emisarul lui Vladimir Putin

14:00Externe
Donald Trump acuză că alegerile din SUA pentru congres au fost fraudate. Partidul Democrat le-a câștigat detașat

06 noiExterne
Maia Sandu reia discuția Marii Uniri. România și Republica Moldova, un întreg despărțit de o graniță

06 noiExterne
Donald Trump, noi dezvăluiri despre marea pace dintre Rusia și Ucraina. Președintele SUA susține că un acord este aproape

06 noiExterne



