volvo test masini autonome 2

sursa foto:  transporturiromania.ro

Atenție, șoferi-Au loc noi schimbări! Despre ce creștere este vorba

Potrivit unui proiect al Ministerul Transporturilor, rovinieta s-ar putea tripla pentru șoferii profesioniști.
Astfel că, rovinieta pentru autovehicule de marfă cu masa totală intre 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone ar putea crește până la 12 euro/zi. Tariful de 12euro%, potrivit proiectului, ar fi trebuit aplicat din anul 2014, pentru a armoniza legislația românească cu cea a Uniunii Europene.
‘Prin Comunicarea publicată la 17.03.2016 în Jurnalul Oficial al UE, tariful a fost majorat la 13 euro/zi cu aplicare de la 01 aprilie 2016, tarif rectificat ulterior la data de 01.06.2016 prin Comunicarea publicată în JOUE, la 12 euro/zi. Astfel, tariful zilnic de 12 euro pentru vehiculele de transport marfă trebuia aplicat începând cu 01 martie 2014, nefiind transpus nici în prezent’, se notează în document.
Astfel că, vehiculele de transport cu un tonaj mai mare de 7,5 tone și mai mică de 12 tone, vor fi următoarele: 12 euro/zi (de la 7 euro/zi, la ora actuală), 33 de euro/săptămână (de la 28 de euro), 66 de euro/lună (de la 56 de euro), 188 de euro/3 luni (de la 160 de euro) şi 660 de euro/an (de la 560 de euro), scrie observator.tv.
Celelalte autoturisme vor beneficia de aceleași tarife.

 

 

Citește și:Se rupe Simona Halep de Darren Cahill? Salariul colosal al antrenorului „Reginei Lumii”

SURSE! Lupte grele la vârful PSD! Când i s-ar putea decide viitorul Vioricăi Dăncilă și ce atu are actualul premier

SONDAJ. Lovitură în plin pentru Liviu Dragnea! Ce părere au românii despre noua Lege a pensiilor

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare