image 2018 10 10 22750991 70 viorica dancila 52972600 1

sursa foto:  stiripesurse.ro

Atenție! Viorica Dăncilă face o vizită surpriză la Bruxelles

Premierul României, Viorica Dăncilă, efectuează joi mâine o vizită de lucru la Bruxelles, prilej cu care va avea întrevederi cu înalți oficiali europeni.

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, va efectua mâine o vizită de lucru la Bruxelles, prilej cu care va avea întrevederi cu înalţi oficiali europeni pentru a discuta o serie de subiecte de actualitate aflate pe agenda europeană, se precizează într-un comunicat al Executivului.

Programul vizitei, organizată în contextul finalului de mandat al Preşedinţiei României la Consiliul UE, include o întrevedere cu Comisarul european pentru vecinătate şi negocieri privind extinderea, Johannes Hahn.

Discuţiile vor fi dedicate subiectului politicii de extindere, precum şi evoluţiilor de interes în cadrul dimensiunii politicii de vecinătate a Uniunii Europene, cu accent pe situaţia actuală din Republica Moldova.

De asemenea, şeful Executivului va avea întrevederi şi cu doamna Iratxe Garcia Perez, preşedintele Grupului Social-Democrat din Parlamentul European, respectiv cu domnul Serghei Stanisev, preşedintele PES, prilej cu care vor fi abordate subiecte privind cooperarea politică la nivel european.

Este prima vizita efectuata de presedintele interimar al PSD dupa alegerile din 26 mai si incarcerarea lui Liviu Dragnea. Amenintat cu excluderea, PSD a mai franat din abuzurile la adresa justitiei, indreptandu-si atentia in alte zone, cum ar fi administratia publica sau pensiile.

Sambata are loc Congresul extraordinar al PSD, ocazie cu care va fi aleasa noua conducere, potrivit realitatea.net

Vezi și

Caracatița organelor. Prețul unui copil pe piața neagră

Vești pentru mii de români! Se va iniția un nou program

A ieșit la lumină cine a făcut documentele! Cine a primit banii de la tatăl adoptiv al Sorinei

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare