sursa foto:  digi24

AUR a închiriat ‘Trenul Unirii’: Ne-au taxat, am putea spune că ne-au jupuit cei de la CFR, ne-au luat preț de Clasa 1, dus-întors, dar am considerat că merită

”Trenul Unirii” a fost închiriat de AUR, pe bani mulți, de la CFR. Sunt așteptați 10.000 de români la Alba-Iulia de Ziua Națională a României.

George Simion, liderul AUR, a anunțat că va aduna aproximativ 10.000 de români la Alba-Iulia, de Ziua Națională a Românei. De altfel, o parte dintre aceștia, circa 500, vor pleca joi seară, din Gara de Nord, cu un tren închiriat de la CFR.

Întrebat de moderatoarea Antena 3 CNN, Cătălina Porumbel, care este motivul pentru care a ales să facă această călătorie cu ”Trenul Unirii”, George Simion a afirmat că s-a săturat să dea bani străinilor.

”O dată pentru că m-am săturat să dăm banii aiurea pe combustibili de la austrieci sau de la ruși, ori alte națiuni și să le băgăm bani în buzunarele lor și am contactat CFR-ul, o companie românească, dusă aproape în pragul falimentului. Am zis că așa este frumos, pentru că pe 1 Decembrie, vor veni oameni cu trenul, din toate colțurile provinciilor locuite de români. Vrem să reedităm acest drum, plecăm în noaptea aceasta din Gara de Nord și ajungem la 8 dimineață, la Alba-Iulia, unde ne întâlnim cu 10.000 de români veniți din toate colțurile țării”, a declarat George Simion la Antena 3 CNN.

În ceea ce privește costul închirierii trenului, precum și sursa de finanțare a acestei călătorii, George Simion a spus că a costat foarte mult. ”Ne-au taxat, am putea spune că ne-au jupuit cei de la CFR, ne-au luat preț de Clasa 1, dus-întors, dar am considerat că merită. În jur de 160.000 de lei a costat închirierea acestui tren expres și am plătit din banii de subvenție. Am spus de la început că vrem să întoarcem acești bani românilor și asta facem. În loc să, uitați, cei de la USR, de exemplu, plătesc din banii de subvenții reclamă pe Google și pe Facebook, în sumă de 300.000 de euro pe trei luni. Noi plătim la CFR  și plătim la Poșta Română”, a mai spus Simion.

Întrebat dacă AUR ia bani de la cei care vor să meargă cu trenurile puse la dispoziție de partid, Simion a menționat că ”membrii noștri care vor să meargă cu trenul pot să susțină această călătorie, iar suma diferă în funcție de locul de plecare, undeva la 100 de lei. Este normal, la noi nu este gratis în AUR”, a mai spus Simion.

Scenariul care s-ar afla în spatele acestei mobilizări de 10.000 de români la Alba-Iulia, potrivit căruia aceștia i-ar cere lui Simion să candideze la alegerile prezidențiale a fost spulberat de liderul AUR, care susține că acest lucru este exclus.

”Candidatul AUR la alegerile prezidențiale se va stabili după alegerile europarlamentare, alegeri la care sperăm să ieșim câștigători pentru prima dată un partid patriotic să fie pe primul loc în preferințele românilor”, a spus Simion, subliniind că 2004 sărbătorește Ziua Națională a României în stradă” nu la Cotroceni. Și pe măsură ce a crescut mișcarea AUR vin din ce în ce mai mulți oameni la Alba-Iulia”.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare