Alianța pentru Unirea Românilor a atacat la Curtea Constituțională a României ultimele măsuri impuse de Guvern și CNSU.
AUR a depus în instanță o acţiune prin care contestă Hotărârea Guvernului privind prelungirea stării de alertă începând cu 9 decembrie și cere anularea în parte a Hotărârii CNSU nr. 113/2021 privind stabilirea regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România, transmis formațiunea într-un comunicat de presă.
„Consecvenți cu noi înșine și ținând cont de gravitatea situației, am deschis o nouă acțiune în instanta de contencios-administrativ. Actele pe care le atacăm sunt nelegale, întrucât nu justifică caracterul temporar și proporțional al măsurilor restrictive. Potrivit art. 41 din OUG nr. 21/2004 și art. 93 din Constituție, starea de alertă este esențialmente temporară. Cu toate acestea, în Romania starea de alertă s-a prelungit pe o perioadă foarte mare de timp. De asemenea, deși în țara noastră nu este obligatorie vaccinarea, nefiind adoptată nicio lege în acest sens, prin Hotărârile atacate sunt instituite măsuri care interzic exercitarea unor drepturi și libertăți fundamentale, nefiind necesar ca cetățenii să prezinte dovada vaccinării pentru a dobândi anumite drepturi care le sunt recunoscute de Constituția României”, a spus senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.
„Potrivit Curții Constituționale, textele de lege privind internarea obligatorie și carantina în timpul epidemiei sunt neconstituționale, deoarece sunt lipsite de claritate și previzibilitate, au un caracter incert și dificil de anticipat și nu oferă garanții privind respectarea unor drepturi și libertăți fundamentale. Totodată, CCR susține că instituirea carantinei în România reprezintă o veritabilă privare de libertate și o restrângere a drepturilor fundamentale, fără a fi stabilite, la nivelul legislației primare, condițiile, procedura și limitele în care autoritățile administrative pot acționa în sensul restrângerii acestor drepturi. Deși măsura carantinării a fost declarată neconstituțională, iată că CNSU continuă să dispună aceste măsuri, încălcând libertatea de mișcare a cetățenilor în mod nejustificat”, a subliniat deputatul George Simion, co-președinte AUR.
AUR atenționează că, în noile condiții epidemiologice, Guvernul României și CNSU continuă să impună măsuri care aduc atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și care nu sunt proporționale și necesare în vederea încetării răspândirii COVID.
Vezi și
EXCLUSIV Mii de polițiști amenință cu demisiile, dacă se impune Certificatul Covid la locul de muncă: ‘Dacă voiau, se vaccinau până acum’
EXCLUSIV Manifest al polițiștilor împotriva introducerii Certificatului Covid! ‘Libertate fără certificate’
Se pune presiune pe Guvernul PNL-PSD-UMDR! Se cer majorări de salariu și noi angajări la ANPC! ‘Contextul pandemic ne-a injumătățit. 2.000-2.000 și ceva de lei pe lună pentru un comisar debutant, insuficienți pentru a trăi’
AUR îi dă o lovitură Guvernului! A atacat la CCR noile restricții impuse de CNSU și Executiv
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 15-12-2021 10:38
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

13:00Entertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

08:00Economie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

13:30Politica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

10:30Economie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

11:30Social
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

16:00Politica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

16:30Social
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

07:30Economie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

17:30Economie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

10:00Economie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

15:17Actual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

14:02Economie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

12:46Actual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



