Evenimentele din Piața Victoriei nu doar că au împărțit țara în două, dar au stârnit și furia opoziției. De această dată, Carmen Dan este luată în vizor de un liberal important.
Alina Gorghiu îi transmite ministrului Internelor că va răspunde pentru violențele de la protestul din 10 august, încurajându-i pe cei care au avut de suferit să depună plângeri penale. De asemenea, senatorul PNL cere ministrului să spună, printre altele, care a fost cantitatea de substanțe iritante lacrimogene, grenade, alte materiale specifice utilizate.
"Carmen Dan, ţi-e limpede că vei raspunde la un moment dat, alături de echipa ta manevrată politic din conducerea Jandarmeriei, pentru tot balamucul generat pe 10 august, nu-i aşa?!
Radiografia săptămânii trecute de la miting arată prost! Numărul plângerilor penale depuse la Parchetul Militar în legătură cu evenimentele din 10 august a ajuns la 206! Vă îndemn pe toţi să-i încurajăm pe cei care au suferit să depună plângere. În acelaşi timp autorităţile nu explică suficient ce gaze au fost folosite în Piaţa Victoriei, în contextul în care unii participanţi reclamă stări de rău şi chiar solicită ajutor medical. Halal lipsă de transparenţă!
Iar concluzia e şi mai tristă: Mâine se va împlini o săptămână de la evenimentele din 10 august şi nu apar decât semne de întrebare şi deloc asumări ale răspunderii! Nicio demisie!
Iată şi întrebarea 3 din interpelarea deja pregătită:
"În contextul evenimentelor care au avut loc în seara de 10 august vă solicit să precizaţi următoarele:
- Care au fost efectivele de jandarmi desfăşurate în Piaţa Victoriei;
- Care a fost cantitatea de substanţe iritante lacrimogene, grenade, alte materiale specifice etc utilizate pe 10 august în Piaţa Victoriei şi de ce fel au fost ele;
- De câte ori s-au utilizat jeturile de apă împotriva manifestanţilor;
- Ce număr de jandarmi călare au fost mobilizaţi în Piaţa Victoriei şi care a fost numărul de câini-poliţişti folosiţi în misiune", a scris Alina Gorghiu pe Facebook
Vezi și Totul despre noul șef al Jandarmeriei Române! Cine este și ce avere are colonelul din Teleorman
Surprize-surprize! Cine este, de fapt, „UMBRA” lui Klaus Iohannis și ce salariu are
Jandarmeria dă numele procurorului militar care ar fi supravegheat protestul din Piața Victoriei! Despre cine este vorba și ce avere are acesta
Avertisment pentru Carmen Dan: ”Ți-e limpede că vei plăti pentru tot balamucul generat pe 10 august, nu-i așa?„
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

16:00Social
Sfinții Mihail și Gavriil, tradiții și superstiții. Cui îi spunem "La mulți ani", lista este neașteptat de lungă

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate

15:00Economie
Dorian Popa și-a făcut firmă de RCA. De la pizza la shaorma, muzică și case, "invadează" și acest domeniu
Articole Similare

06 noiActual
Cum să înțelegi suișurile și coborâșurile pieței: o metodă simplă să rămâi calm și să ții investițiile în mișcare

06 noiEconomie
Curs BNR: euro și dolarul cresc, iar aurul pierde în valoare

06 noiActual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

05 noiEconomie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual



