România, alături de alte nouă state est-europene, au solicitat Comisiei Europene printr-o scrisoare, să poată renegocia contractele pentru achiziționarea vaccinului anti-COVID-19. Avocatul Gheorghe Piperea a tras un semnal de alarmă privind această solicitare, scrie antena3.ro
Scrisoarea a fost transmisă vineri seară comisarului european pentru sănătate, Stella Kyriakides, la inițiativa Poloniei. Semnatare ale documentului sunt România, Bulgaria, Croația, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia, potrivit Politico.
"E foarte interesant curajul celor 10 din Est, membre ale UE, care solicită UE să rezilieze contractele cu producătorii de vakseenuri, pe motiv că mai mult de 1,5 mld doze au devenit inutile.
Când ziceam eu asta, eram primul conspiraționist al țării. Sunt curios acum de unde vor fi bani pentru a se distruge ecologic acest uriaș număr de bombe ecologice - în așa ceva se transformă niște seruri (experimentale) ecologice.
Precizez că aceasta distrugere ecologică nu e deloc ieftină și nici nu se face cu orice mijloace/orice comerciant.
Ce rămâne - o uriașa gaură bugetară, pentru care cei care au făcut această comandă inutilă și cinică ar trebuie anchetați de Parchetul European.
În orice caz, producătorii de vakseen au doar două opțiuni, dacă se decide rezilierea contractelor : (i) dau UE și statele UE în judecată pentru a li se plăti tot, indiferent de faptul că serurile se vor fi utilizat toate sau nu (României i-ar reveni, în acest caz, 1,2 mld euro de plată); (ii) dau faliment (ceea ce le urăm cu toții).
În altă ordine de idei, BNR spune că ar fi trebuit ca și România să plafoneze prețurile, pentru a se calma inflația.
Da, ar fi trebuit - eu am spus asta încă din noiembrie 2021, când economia lui Cîțu anunța noi și noi „succesuri”.
De altfel, ar fi trebuit să se plafoneze și costurile creditării (dobânzi, comisioane, penalități, curs de schimb) și să se stopeze cesiunile speculative de creanțe bancare - eu am făcut chiar un pachet de legi în acest sens, încă din 2017. Dar cine a stat să mă asculte pe mine?", scrie avocatul Gheorghe Piperea pe pagina sa de socializare.
Avocatul Gheorghe Piperea: Când ziceam eu asta, eram primul conspiraționist al țării
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

26 octSocial
Amendă pentru românii care nu au asigurare obligatorie la casă. Cât costă PAD și ce lege o susține

26 octPolitica
Salariu uriaș pentru Luca Niculescu. Atât încasează noul premier, fără sporuri și alte beneficii

26 octEconomie
Impozit de 26 de ori mai mare pe casa din București. Calculele care arată cât se vor mări taxele, dacă se calculează la valoarea de piață

11:30Economie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

26 octPolitica
Harta României se schimbă. De când va avea loc comasarea localităților mici

09:00Social
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

26 octEconomie
CFA, prognostic sumbru pentru evoluția leului. Cât ar urma să ajungă un euro, în următoarele luni

26 octSocial
Meseriile care ar putea dispărea din cauza AI-ului. Ce angajați ar trebui să se reorienteze profesional

07:00Social
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

26 octExterne
Donald Trump, jigniri necontrolate la adresa Norvegiei. Ce a putut spune despre țară a șocat mapamondul
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



