sursa foto:  stiridinbucovina.ro

Băncile din România se îmbogățesc pe zi ce trece! Ce sumă aduce fiecare client, coloșilor de pe piața bancară

Datorită creșterii dobânzilor, băncile au înregistrat o majorare a veniturilor per client, băncile românesti ajungând să căștige pentru fiecare client până la 220 de euro.

 

 

Conform wall-street.ro în Europa, venitul mediu per client bancar a atins nivelul de 650 euro, cel mai înalt din 2015 până acum, arată raportul „European Retail Banking Radar”, realizat de Kearney, companie globală de consultanță în management. Raportul anual evaluează performanțele a 89 de bănci de retail active, în 21 de țări.

În ultimii 15 ani, productivitatea a înregistrat creșteri dramatice; creșterea în ceea ce privește productivitatea per angajat, aproape dublându-se (197%) față de nivelul înregistrat în anul 2008, și productivitatea per filială înregistrând o creștere aproape triplă (284%).

Câți bani câștigă băncile din România pentru fiecare client în parte

Băncile din Elveția au cele mai mari venituri/client, în medie de circa 1.650 euro. Media înregistrată în vestul continentului este de 584 euro/client. Marea Britanie se remarcă prin cea mai ridicata creștere a veniturilor/client, cu un procent de 16,5% comparativ cu 3,8% in Franța, 3,5% în Germania și 4,6% în Italia.

În Europa de Est, veniturile per client, înregistrate de bănci au urcat anul trecut, la 18,7%.
În România, Banca Transilvania este cea mai mare instituție de credit, cu 3,5 milioane de clienți persoane fizice, la finalul lui 2022.

”Îmbunătățirile în tehnologie și digitalizare au susținut cu siguranță acest salt în productivitate și au permis reducerea amprentei fizice, precum și reducerea numărului de angajați”, menționează specialiștii Kearney.

Interesant este faptul că numărul total de angajați la băncile europene s-a redus cu 16% între anii 2008 și 2022, iar numărul sucursalelor s-a redus cu 42%, dar aceste măsuri nu s-au tradus într-o bază de cost global mai scăzută, ci a crescut cu 2.3%, ajungând la 188 de miliarde de euro anul trecut.

Totuși, pentru a asigura același succes precum în anul 2022, băncile trebuie să continue să-și concentreze eforturile în limitarea și reducerea costurilor. Această misiune se va dovedi a fi una provocatoare, având în vedere contextul actual, marcat de o inflație semnificativ mai mare decât în orice moment din ultimii 10 ani”, au precizat reprezentanții Kearney, scrie romaniatv.net

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare