Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, vineri, în conferinţă de presă la Brăila, că singura soluţie agreată în momentul de faţă de alianţa USR-PLUS este reprezentată de alegerile anticipate şi că nu este dispus să intre la guvernare "la misto", alături de Tăriceanu şi de Ponta, având în vedere că nu consideră "serioasă" această guvernare alături de ALDE, PRO România şi de celelalte partide care au fost alături de PSD, potrivit Agerpres.
"În momentul de faţă, România are nevoie de un guvern care să asigure tranziţia către anticipate. E nevoie de un Guvern care să asigure conducerea României în locul Guvernului PSD, pentru că acesta nu mai funcţionează. Vom susţine parlamentar acel guvern, avem chiar câteva obiective pentru această susţinere parlamentară: primari în două tururi, fără penali în funcţii publice, tocmai ca să începem această curăţire a clasei politice, care e fundamental obligatorie pentru a putea merge mai departe. Nu sunt dispus să intru la guvernare la mişto, alături de Tăriceanu, de Ponta şi de toţi ceilalţi, ca să nu putem face nimic de fapt, pentru că o guvernare la mişto care s-ar genera prin tot nonPSD-ul din Parlament nu poate să facă reformele. Este nevoie de alegeri anticipate. Nu puteam să avem o guvernare serioasă alături de ALDE, alături de Tăriceanu, de Ponta, de celelalte partide care au fost alături de PSD", a declarat Barna.
Dan Barna a mai precizat că USR-PLUS îşi va asuma guvernarea doar în momentul în care va avea suportul parlamentar de a face în România reformele de care ţara are nevoie.
"Să guvernăm numai de dragul de a guverna nu este un lucru pe care USR-PLUS îl va face vreodată. Ne asumăm guvernarea, fără niciun dubiu, în momentul în care avem suportul parlamentar să facem reformele de care România are nevoie. România are nevoie să se întâmple lucruri, nu doar să pretindem, cum se întâmplă de 30 de ani, că ne rupem cămaşa de pe noi de dragul unui sacrificiu care nu se întâmplă. România are nevoie de o schimbare pe bune de oameni, nu doar de etichete. Ori facem lucrurile să se întâmple în România, ori facem un joc de gleznă, pe care l-am văzut deja de 30 de ani şi pe care eu nu sunt dispus să îl mai încerc", a spus Barna.
Liderul USR a mai spus că reformele de care are nevoie România în momentul de faţă nu pot fi făcute cu oamenii care au fost alături de PSD şi de Liviu Dragnea, de aceea sunt atât de necesare alegerile anticipate.
"De un an şi jumătate spunem că guvernarea PSD trebuie să plece, doamna Dăncilă nu mai are legitimitate. România are nevoie de nişte reforme structurale reale, ori aceste reforme nu pot fi făcute exact cu oamenii care au fost alături PSD-ului şi lui Liviu Dragnea până acum câteva zile. O guvernare cu domnul Tăriceanu, cu domnul Ponta, cu tot ceea ce înseamnă nonPSD din actualul Parlament nu poate, din punctul nostru de vedere, decât să fie o guvernare care să organizeze alegerile anticipate, o guvernare pe care o susţinem parlamentar, după cum am şi spus, pentru că miza este se avem în Parlament o majoritate prin care să începem să reparăm România. Această majoritate se poate genera doar prin alegeri", a completat Barna.
Citește și
EXCLUSIV Remus Rădoi aruncă-n aer subiectul legăturii dintre clanurile din Caracal și politicienii de Olt
EXCLUSIV Cutremur în cazul copiilor ‘ținuți sclavi’ la Vișeu de Sus: Cineva încearcă să distragă atenția de la ceva sau să găsească, cu orice preț, nod în papură
SURSE Răsturnare de situație în cazul copiilor care ar fi fost ținuți în sclavie la Vișeu de Sus! Colaborare cu Poliția de Frontieră și cu autoritățile din Germania
Barna iese la rampă! Președintele USR: România are nevoie de un guvern care să asigure tranziţia către anticipate
Trending

28 octEntertainment
Unde a fost surprins Nicolae Ciucă de paparazzi. Puțini l-ar fi recunoscut pe fostul premier și șef al PNL. FOTO

28 octPolitica
Cristian Boureanu, reacție după confiscarea a 1,4 milioane de lire sterline. Ce spune fostul deputat despre banii recuperați

28 octEntertainment
"Tu vrei sclavi!" Andreea Marin, criticată aspru după ce a îndemnat tinerii să muncească după exemplul ei: gratuit

28 octEntertainment
Insula Iubirii a ajuns în atenția CNA. Emisiunea de la Antena 1 ar putea fi mutată din grilă

28 octEntertainment
Cine a fost Viorel Păunescu și ce legături a avut cu Nicu Ceaușescu, Gigi Becali sau Serghei Mizil. Ce s-a ales de afacerile sale de succes

28 octEntertainment
Pro TV mai "fură" o vedetă din ograda Antena 1. Actrița a semnat deja pentru un serial cu concurența

28 octPolitica
Alexandru Nazare, tras la răspundere pentru datoriile lăsate de Guvernul Bolojan. A fost șeful finanțelor atunci și este în continuare

28 octSocial
Câți români avem, de fapt. Datele oficiale ale INS au fost prezentate recent

28 octSocial
Nouă lege a salarizării și recalcularea pensiilor. Doleanțele adresate ministrului Florin Manole

28 octSocial
Podul demolat acum un secol din București revine la viață. Aproape 64 de milioane de lei va costa proiectul pentru care plătește PMB
Articole Similare

28 octEconomie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28 octActual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27 octEconomie
Curs valutar BNR 27 octombrie 2026: cotații euro, dolar și aur

27 octHoroscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

26 octEconomie



