sursa foto:  gorj-domino.com

Bătaie de joc! Cine sunt cei pe care Guvernul Grindeanu vrea să-i pună la conducerea celei mai importante companii de stat din țară

Guvernul Grindeanu face exerciții de PR la televizor, explicând opiniei publice cum curge lapte și miere peste România, doar că noi, oamenii de rând nu simțim. Pe acest principiu, ministrul Energiei, Toma Petcu s-a gândit să-și bată joc și de cea mai profitabilă companie de stat din țară, Hidroelectrica, propunând o echipă de conducere absolut uluitoare.

Hidroelectrica este creaţia lui Ceaușescu lăsată moştenire capitalismului de cumetrie înfiinţat de PSD. Hidroelectrica a fost cea mai furată companie naţională de către băietii deştepți din energie şi după câțiva ani în care a fost ţinută în insolvenţă, a revenit pe linia de plutire. De menţionat că Hidroelectrica a reușit de abia după patru ani să scape de contractele cu ”băieţii deştepti” prin care era căpuşată şi stoarsă de profituri.

Vezi și Probleme mari pentru Traian Băsescu! Unde îl poate „scufunda” Udrea

Hidroelectrica reuşeşte să realizeze în anii buni (când plouă, ce-i drept) profituri de miliarde de lei şi asigură 30 la sută din producţia de energie a ţării. În aceste condiții, Hidroelectrica a redevenit o ţintă pentru hoţii din politică, spune Silviu Mănăstire la emisiunea Dosar de politician la B1 Tv.

Așadar pe cine vrea Petcu să pună la conducerea Hidroelectrica?

„A propus o listă de băieți şi fete ale căror nume provoacă râsete şi panică în acelaşi timp. Prima pe lista este o anume Ioana-Andreea Lambru (de 32 ani). Lambru ocupă funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, o funcție importantă pentru care nu are nici experienţa și nici calificare. Andreea este o „fată de la partid”, fiind pe vremuri văzută în compania unor lideri importanți ai vechiului PNL. În perioada 2009-2011 a fost şefa de cabinet a lui Radu Stroe, care ocupa pe atunci funcţia de secretar general al PNL. În mai 2011, Lambru a fost desemnată secretar general adjunct al PNL. Acum este membru ALDE şi protejata liderului ALDE Daniel Chiţoiu. În noiembrie 2012 a fost implicată într-un scandal sexual cu un membru PNL.

Următorul personaj care vrea să administreze compania Hidroelectrica este Horia Marian Gâmbuţeanu, 35 ani, absolvent al Facultății de Transporturi. Cariera lui Gâmbuţeanu nu are nicio legatură cu domeniul energetic. Gâmbuţeanu este în prezent consilier la Secretariatul General al Guvernului. Presa a relatat că din septembrie 2014 până în februarie 2017 a fost consilier în cadrul Ministerului Dezvoltării. Timp de două săptămâni, în 2015, a fost directorul de cabinet al ministrului Sevil Shhaideh. Pentru perioada martie 2010 – septembrie 2014 și-a trecut în CV că a avut „activităţi pe cont propriu”, la „diferite firme, instituţii și persoane fizice”. Din 2004 până în 2010 a lucrat ca operator producție grafică sau ca regizor la Prima TV.

Vezi și Moment istoric pentru DIGI și RCS & RDS! Decizia de ultimă oră a lui Zoltan Teszari & co

Al treilea personaj care vrea să conducă cea mai importantă companie energetică din România este Andreea Negru-Ciobanu, 36 ani, absolventă a Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori (ASE). Negru are un doctorat în finanțe cu teza „Managementul portofoliului de active financiare în contextul globalizării piețelor de capital”. În prezent este purtător de cuvânt al ministrului Dezvoltării, Sevil Shhaideh. Andreea Negru a fost, în perioada august 2013 – februarie 2017, consilier de imagine şi PR al companiei de stat Transelectrica. Conform datelor publice, Andreea Negru a fost până în 2013 jurnalist. În perioada 2004-2006 a lucrat la Bursa, după care, până în 2010, a ajuns editor-prezentator la Money Channel, în cadrul trustului Realitatea Media. Între 2010 și 2012 a fost redactor şef la Money Channel, iar între 2012 și martie 2013 a fost director editorial la Money TV”, a spus Silviu Mănăstire.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare