bătrân Brăila

sursa foto:  Observator

Bătrânul din Brăila, bătut și înjurat de personalul din spital, s-a stins la câteva zile după externare! Familia victimei arată rănile pe care le avea pe corp

Bărbatul de 64 de ani din Brăila, abuzat fizic și batjocorit de o infirmieră și un paznic, s-a stins! Pe data de 3 martie, la doar câteva zile de când fusese rănit de personalul de la Spitalul Clinic Județean, și-a dat ultima suflare. Încă avea răni pe corp de la tratamentul inuman la care a fost supus!

Pe data de 4 martie, o rudă a pensionarului a povestit presei ce s-a întâmplat cu pacientul care devenise cunoscut de o țară întreagă. După ce a fost bătut de personal încât avea răni pe trup, și-a găsit sfârșitul, la doar 64 de ani. Familia trece printr-o durere de nedescris și îi condamnă pe cei care l-au nenorocit pe bătrân:

„Sunt o rudă a pacientului care a fost legat de mâini, pe targă. El era deja înregistrat la acest spital, se știa diagnosticul lui. Însă având dureri foarte mari, doamna asistentă, în loc să-i facă un calmant să-l ajute, mai bine a apelat la paznic și infirmieră să-l lege și să-i vorbească urât și cu un ton foarte ridicat: „Ce caută aici? La psihiatrie, eu am copii acasă, nu vreau să înnebunesc”. Sunt cuvintele doamnei asistente care a empatizat cu suferință rudei mele. Va trimit o imagine a mâinii cu semnele lăsate în urma a ceea ce s-a întâmplat. Nu știu ce cauta astfel de oameni acolo. Ruda mea a decedat azi-noapte”, a transmis ruda bărbatului care a fost spitalizat în Brăila, pentru Observator.

CITEȘTE ȘI: Explozie de proporții pe o șosea din județul Brăila! Un om și-a pierdut viața în urma deflagrației

Infirmiera și paznicul au fost concediați de la spitalul din Brăila

Precizăm faptul că după ce imaginile au devenit publice, Poliția din Brăila a deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă. De asemenea, conducerea spitalului a demarat o anchetă. Ulterior, a desfăcut contractele de muncă pe care le aveau paznicul și infirmiera.

„Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, cu privire la faptul că o persoană este imobilizată de angajați ai unui spital din municipiu, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila este abilitat să comunice următoarele:

La data de 28 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă de către angajați ai unui spital din municipiu.

Verificările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și a situației de fapt”, a transmis IPJ Brăila.

Chiar dacă personalul de la Spitalul Clinic Județean a fost concediat, nimeni nu poate stinge durerea cu care se confruntă rudele bărbatului. Rămâne de văzut dacă ancheta va continua și se vor aplica și sancțiuni legale pentru infirmiera și paznicul care l-au nenorocit pe bătrân.

CITEȘTE ȘI: Accident grav în Brăila! Ana Maria a murit la 16 ani, după ce iubitul de 23 s-a urcat beat la volan

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare