horia constantinescu

sursa foto:  bursa.ro

Blue Air iese la ‘atac’! Plângere penală pe numele președintelui ANPC, Horia Constantinescu, pentru transmiterea de informații false

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a intrat în vizorul Blue Air. Operatorul aerian a transmis printr-un comunicat de presă că a formulat o plângere penală împotriva acestuia, pe motiv că a comis infracţiunea de comunicare de informaţii false, ceea ce a dus la producerea unor daune materiale extrem de mari companiei, scrie agerpres.ro

 

 

 

„În vederea desăvârşirii acţiunii începute în data de 14 iulie 2022, acţiune prin care a urmărit producerea unor daune materiale extrem de mari Blue Air, astfel încât cea mai mare societate de transport aerian cu capital integral românesc, privat, să fie nevoită să îşi înceteze activităţile, iar principalul său competitor să aibă ‘câmp liber’ către un adevărat monopol pe piaţa de transport aerian de pasageri din România, Constantinescu Horia continuă să săvârşească, în opinia noastră, infracţiunea de comunicare de informaţii false, infracţiune prevăzută de art. 404, Cod Penal, cunoscând caracterul fals al informaţiilor comunicate (…)

Având în vedere faptul că, pentru primele acte materiale ale infracţiunii mai sus menţionate, Blue Air a formulat deja o plângere penală, înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în data de 19 august 2022 şi pentru a nu interfera în absolut niciun mod în activitatea de urmărire penală, ne abţinem de la orice alte comentarii privitoare la activitatea lui Constantinescu Horia, punând la dispoziţia reprezentanţilor mass-media o copie a plângerii penale mai sus menţionate, precum şi dovada înregistrării acesteia”, se arată într-un comunicat al companiei, transmis miercuri AGERPRES.

Vezi și A venit ‘nota de plată’ pentru cursele anulate! ANPC a sancționat Blue Air cu peste 10 milioane de lei

Reprezentanţii Blue Air precizează faptul că „avocatul Blue Air, persoana care a reprezentat compania în absolut toate întâlnirile solicitate de Constantinescu Horia, stă la dispoziţia organelor de urmărire penală, pentru prezentarea tuturor aspectelor de fapt, inclusiv, dacă acest lucru va fi considerat necesar de procurorul de caz, prin efectuarea testului poligraf”.

„Suntem convinşi că această nouă comunicare de informaţii false a fost declanşată de anunţul investitorilor interesaţi în preluarea şi reorganizarea Blue Air, anunţ făcut în data de 30 septembrie 2022, posibilitatea salvării Blue Air fiind una care pare să nu convină lui Constantinescu Horia. Acesta nu a mai aşteptat răspunsul autorităţilor române cu privire la propunerea primită din partea investitorilor, ignorând în mod flagrant atât faptul că prin declaraţiile sale false afectează în mod grav posibilitatea statului român de recuperare a garanţiilor acordate pentru împrumutul în cuantum de 300.775.000 lei, dar şi posibilitatea pasagerilor afectaţi de anulări de recuperare a sumelor datorate de Blue Air”, notează AGERPRES

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare