top companii

sursa foto:  infoziare.ro

BNR va lansa o nouă monedă: Ce valoare nominală va avea și din ce va fi confecționată

Banca Națională a României va lansa, săptămâna viitoare, în circuitul numismatic, o nouă monedă. Aceasta va avea putere circulatorie pe tot teritoriul României și va cuprinde tema „Istoria aurului – Coroana reginei Elisabeta a României”.

Se vor lansa 500 de bucăți din aur, iar preţul de vânzare, exclusiv TVA, este de 405 lei. Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Potrivit agerpres.ro, valoarea nominală a monedei este de 10 lei, forma rotundă, diametrul de 13.92 mm şi greutatea 1,22 grame.

Aversul monedei redă coroana din aur a reginei Elisabeta a României, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, anul de emisiune „2017”, stema României şi valoarea nominală „10 LEI”.

Reversul monedei redă portretul reginei Elisabeta a României şi inscripţia în arc de cerc „REGINA ELISABETA A ROMANIEI”.

Monedele din aur cu tema „Istoria aurului – Coroana reginei Elisabeta a României” au putere circulatorie pe teritoriul României.

Vezi și Atenție! Ce cunoscută fabrică din România se ÎNCHIDE în ianuarie – încep RESTRUCTURĂRILE

Interesant! Pentru ce GIGANT lucra Alina Ciucu, fata ucisă la metrou, marți seara

Deputații PSD au votat dezastrul în Justiție: cum poate scăpa nepedepsită criminala de la metrou

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare