92600 banci sistemice XL

Bomba a fost detonată- Ce se întâmplă cu o celebră bancă din România

 

Comisia Europeană ar putea lua decizia privind capitalizarea CEC Bank spre finalul lunii octombrie, până la predarea mandatului actualei Comisii, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la „Şcoala de vară – sistemul bancar şi bazele unui mediu competiţional sănătos”, ediţia 2019, potrivit Agerpres.

„Noi ne uităm la impactul în piaţă rezultat de pe urma fuziunilor. Aici avem legea care spune că noi decidem dacă o fuziune este permisă sau nu şi o putem bloca dacă noi considerăm că impactul în piaţă este negativ, dacă entitatea rezultată de pe urma fuziunii în piaţă ar fi prea mare şi ar distorsiona concurenţa. Nu avem posibilitatea să blocăm creşterile organice. Dacă o companie creşte pas cu pas, e meritul ei. În momentul în care îţi dă acţionarul tău capital şi tu creşti, acesta nu este genul de operaţiune care ar fi sub atenţia noastră din punct de vedere al regulilor de concurenţă. Unde e diferenţa? Când acţionarul tău este statul. Acolo sunt regulile de ajutor de stat care trebuie să se asigure că statul nu distorsionează concurenţa prin banii pe care îi oferă companiei. Dar la regulile de ajutor de stat poliţistul nu suntem noi, e Comisia Europeană. Pe ajutor de stat noi suntem un consilier al Guvenului, îl ajutăm să respecte regulile Uniunii. Capitalizarea CEC Bank nu o decidem noi, o decide Comisia. Decizia ne aşteptăm să fie luată spre sfârşitul lunii, până la predarea mandatului actualei Comisii”, a declarat Chiriţoiu.

Vezi și:Viitorul Ministru al Muncii dă cărțile pe față! Ce se va întâmpla cu banii tuturor românilor

Lovitură puternică pentru acești angajați – Riscați să rămâneți fără salarii

Mare atenție, șoferi! Noile prevederi intră în vigoare din 12 octombrie- Riscați să rămâneți

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare