Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a aruncat o adevărată bombă în spațiul public, care aruncă în aer planurile PSD-Pro România.
În contextul în care Stânga a anunțat că va depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban, Florin Roman dezvăluie că acest lucru nu se poate face până la 10 septembrie 2020.
„În ce priveşte depunerea unei eventuale moţiuni de cenzură anunţată de PSD, poziţia PNL este conformă cu prevederile constituţionale, mai exact cu prevederile articolului 113, care spune că moţiunea de cenzură ca instrument parlamentar de control politic asupra Guvernului poate fi depusă, pentru retragerea încrederii acordate la învestitură, numai o dată pe sesiune parlamentară. Constituţia a avut în vedere faptul că există posibilitatea depunerii moţiunii de cenzură în sesiune ordinară, întrucât, dacă s-ar fi dorit 2, 3, 10 sesiuni extraordinare, atunci ar fi existat posibilitatea de 2, 3, 10 moţiuni de cenzură. Din punctul de vedere al PNL şi al Constituţiei, problema este extrem de clar precizată în Constituţie, iar un eventual demers de depunere a unei moţiuni în sesiunea extraordinară, din punctul nostru de vedere, încalcă atât Constituţia, cât şi tot ceea ce înseamnă reguli ale unei democraţii moderne”, a afirmat Roman, marți, într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.
Anterior, Florin Româna a declarat, la Realitatea PLUS, în emisiunea Mădălinei Dobrovolschi, că dă în scris că nu va exista o moțiune de cenzură până după 10 septembrie,
„Marcel Ciolacu trebuie să ofere ceva acelui congres, această moțiune este ceea ce și-ar dori o parte din PSD. La baza partidului, lumea nu cunoaște legile. Se poate depune o singură moțiune per sesiune parlamentară. Vă dau scris: nu vom avea moțiune de cenzură până după 10 septembrie. Vor să impresioneze proprii membrii în vederea congresului. PSD nu vrea să preia guvernarea acum și să onoreze aceste critici și bonificații.”, a afirmat liderul deputaților PNL.
Vezi și
S-a dat Ordin! Se cutremură Ministerul de Interne: Jandarmii se transformă în polițiști
EXCLUSIV Mare atenție! Se propagă un imens fake-news: ‘Se schimbă vârsta de pensionare de la 1 iulie’
Bomba care aruncă în aer planul PSD-Pro România! Demiterea Guvernului Orban nu este posibilă până după 10 septembrie
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită
Articole Similare

13:15Economie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



