Termoenergetica, fostul RADET, trebuie să plătească aproape 170 de milioane de lei către Elcen, în termen de 15 zile, suma reprezentând contravaloarea energiei termice livrate în decembrie, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, remis, joi, AGERPRES.
Astfel, Elcen a emis o somaţie în cursul zilei de joi către Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti SA, societate aflată în subordinea Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, pentru plata, în termen de 15 zile, a sumei de 169.737.732,52 lei, care reprezintă contravaloarea energiei termice livrate de ELCEN către Termoenergetica în luna decembrie 2019.
În cazul în care Compania Municipală Termoenergetica nu va da curs somaţiei de plată, ELCEN va proceda în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Civilă, pentru a solicita plata integrală a sumei datorate.
"Trebuie să recunosc că sunt profund dezamăgit de comportamentul Termoenergetica. Atunci când s-a semnat contractul dintre ELCEN şi Termoenergetica, anul trecut, înainte să înceapă iarna, am crezut că Termoenergetica nu va repeta practicile falimentare ale RADET-ului, adică să beneficieze de energie termică fără să plătească facturile pe care s-au angajat să le plătească. ELCEN şi-a îndeplinit angajamentul şi a livrat energie termică în luna decembrie, iar bucureştenii nu au au avut de suferit din cauza ELCEN, ci doar din cauza reţelei de distribuţie de căldură, administrate de Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, care a tot avut avarii, defecţiuni şi tot felul de probleme", a spus ministrul de resort, Virgil Popescu, citat în comunicat.
El a adăugat că acum, pe bună dreptate, Elcen cere plata pentru căldura furnizată, somând Termoenergetica să plătească factura în termen de 15 zile.
"Dacă Termoenergetica ignoră această somaţie, vom cesiona creanţa ANAF-ului şi sunt convins că ANAF ştie să recupereze sumele restante", a adăugat ministrul, informează Agerpres.
Vezi și:
Atenție, Marcel Vela! Șeful Jandarmeriei și-ar fi ‘premiat’ iubita! Spor de 50%
A apărut lista remanierii! Cine sunt miniștrii care ar putea fi executați? Out din Guvernul Orban?
Semnalul de alarmă a fost tras! Ce se întâmplă cu polițele RCA
Bucureștenii riscă să rămână fără căldură?
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

31-10-2026 19:30Economie
Scenariul în care pensiile ar fi mărite de la 1 ianuarie 2027. Cât le-ar aduce în plus indexarea seniorilor

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



