Evoluţia pozitivă a pieţelor de capital şi a deprecierii dolarului, a făcut ca prețurile petrolului să crească cu peste 4 dolari pe baril.
Preţul petrolului Brent cu livrare în septembrie, ale cărui contracte expirp vineri, a urcat cu 3,29 dolari, sau cu 3,1%, la 110,43 dolari pe baril, după ce a atins cel mai ridicat nivel din 5 iulie. Contractul mai activ, aferent lunii octombrie, a avansat cu 4,42 dolari, la 106,25 dolari pe baril.
Cotaţia petrolului U.S. West Texas Intermediate (WTI) a urcat ci 4,85 dolari, sau cu 5%, la 101,27 dolari pe baril.
Ambele contracte au crescut cu circa 7% pe ansamblul săptămânii, dar sunt pe cale să înregistreze a doua scădere lunară consecutivă, în cazul petrolului Brent de 3,8%, iar în cel al WTI de 4,2%.
Creşterea cotaţiilor petrolului a fost susţinută vineri de evoluţia pozitivă a pieţelor de capital şi a deprecierii dolarului, care face ca petrolul să fie mai ieftin pentru cumpărătorii în alte valute, scrie news.ro
'Bucuria' a durat prea puțin! Prețurile petrolului au crescut cu peste 4 dolari pe baril
Trending

20 sepSocial
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

16:00Politica
Cine este și cu ce se ocupă Răzvan Leu, bărbatul pe care Călin Georgescu l-ar fi păgubit cu 1,1 milioane de euro. Este acționar la multe firme mari din România

07:00Sport
Laurențiu Reghecampf, noul antrenor de la FCSB. Gigi Becali a anunțat venirea în echipă a fostului soț al Anamariei Prodan și prima lui de 1.000.000 de euro

18:30Social
Milioane de pensii au fost calculate greșit și abia acum s-a aflat. CNPP revine cu anunțul valabil pentru toți seniorii, ce au de făcut acum

20 sepSocial
Moștenirea intră la partajul de divorț, dacă este acordată în timpul căsătoriei? Ce spune legea

09:00Economie
Indexarea pensiilor 2026. De ce nu cresc pensiile anul acesta și ce se pregătește pentru 2027

11:30Economie
Taxa de solidaritate pentru pensii mari. Cine plătește și cum funcționează

20 sepEconomie
Actul din cauza căruia nu poți să vinzi casa. Nu contează că le ai pe toate celelalte

11:00Economie
Autostrăzile amânate pentru 2027. Ce drumuri expres nu se mai deschid anul acesta

10:20Politica
Călin Georgescu, săltat luni de dimineață de DIICOT. Acuzații grave la adresa fostului candidat la alegerile prezidențiale anulate
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



