sursa foto:  ziuaconstanta.ro

Bunuri de patrimoniu,recuperate de procurorii DIICOT- în valoare de peste 2,5 milioane de lire sterline

Procurorii DIICOT  au descoperit Mai multe cărţi şi manuscrise vechi, în valoare de peste 2,5 milioane de lire sterline, care ar fi fost furate din Londra, au fost găsite în judeţul Neamţ, în urma cooperării judiciare internaţionale cu autorităţile din Marea Britanie şi Italia, anunţă Poliţia Română. Cărţile includ opere din secolul al XVII-lea ale astronomului italian Galileo Galilei şi ale omului de ştiinţă Isaac Newton, precum şi ale pictorului spaniol Francisco Goya.

Potrivit Poliţiei Române, în 16 septembrie, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale din Poliţia Română şi procurorii DIICOT – Structura Centrală, cu sprijinul I.P.J. Neamţ, au făcut o percheziţie domiciliară în judeţul Neamţ, în baza unui ordin european de anchetă emis de autorităţile judiciare din Marea Britanie.

Urmare a comunicatului din data de 26.06.2019, https://diicot.ro/mass-media/2377-comunicat-de-presa2-26-06-2019, Biroul de Informare și Relații Publice aduce la cunoștința opiniei publice, următoarele:
La data de 16.09.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul IGPR – Direcția de Investigații Criminale au efectuat o percheziție domiciliară, pe raza județului Neamț, în urma căreia au fost descoperite mai multe obiecte de patrimoniu, respectiv cărți și manuscrise vechi, despre care există indicii că ar fi fost sustrase de pe teritoriul Marii Britanii, în perioada 2017 – 2019.

Persoanele suspectate de comiterea faptelor se află în prezent în stare de arest preventiv, pe teritoriul Marii Britanii.

Bunurile de patrimoniu fuseseră sustrase în ianuarie 2017, în Feltham, Londra. Cărțile, care includ opere din secolul al XVII-lea ale astronomului italian Galileo și ale lui Isaac Newton, precum și ale pictorului spaniol din secolul al XVIII-lea Francisco Goya au o valoare totală de peste 2,5 milioane de lire sterline. Acestea opere sunt de importanță internațională și sunt de neînlocuit.

Acțiunea a fost efectuată în baza Acordului Comun de Anchetă ,,Brookes’’, încheiat în cursul anului 2017, la nivelul Eurojust, între Romania, prin Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism şi  Marea Britanie – Serviciul De Procuratură al Coroanei și Poliția Metropolitană, ulterior fiind extins și cu Procuratura din Milano – Italia, ocazie cu care au fost organizate mai multe întâlniri de coordonare la care au participat procurori și polițiști britanici, români și italieni.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, arată procurorii DIICOT.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare