Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat tranzacții de peste 62 milioane lei, cea mai mare valoare a tranzacţiilor fiind înregistrată de Banca Transilvania.
Cea mai mare valoare a tranzacţiilor au înregistrat-o, pe Piaţa Reglementată, Banca Transilvania, cu un rulaj de 8,125 milioane de lei, Hidroelectrica, cu 7,236 milioane lei, şi Fondul Proprietatea, cu 3,796 milioane lei.
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,05%, până la 14.692,80 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat un avans de 0,04%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a stagnat, iar indicele SIF-urilor, BET-FI s-a majorat cu 0,52%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis şedinţa în urcare cu 0,16%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a scăzut cu 0,24%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis pe plus cu 0,41%.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile SIF Hoteluri (+12,75%), Prebet (+12,73%) şi Compa (+8,64%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Condmag (-11,11%), Grupul Industrial Electrocontact (-10,26%) şi Turbomecanica (-2,72%), informează AGERPRES
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat tranzacții de peste 62 milioane lei! Cea mai mare valoare a tranzacţiilor a înregistrat-o Banca Transilvania
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

19:30Economie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

20:30Economie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

13:30Economie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

17:00Economie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

13:00Economie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

13:15Economie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



