sursa foto:  a1.ro

Cade primul cap din Guvernul Orban? Operațiune demarată împotriva sa

Se cutremură Guvernul Orban! Partidul Social Democrat a făcut o mișcare-cheie împotriva unuia dintre cei mai vocali miniștri.

Este vorba despre ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu.

„Grupul parlamentar al PSD din Senat depune moțiunea simplă cu titlul «Guvernare PNL – numele tău este austeritate»”, a spus, în plenul de luni al Senatului, Eugen Teodorovici.

„Dacă este cineva care consideră că deprecierea din ultima perioada a leului, ulterior preluării guvernării de către PNL, nu are nicio legătură cu avalanșa de declarații iresponsabile scoase din obscuritatea unei pagini personale de Facebook și aduse în lumina reflectoarelor la nivel de poziții oficiale și atitudini publice <asumate>, atunci am ajuns în situația unei harababuri la nivelul puterii executive, ce ar putea degenera într-o degringoladă la nivelul întregii țări”, se precizează în textul moțiunii simple.

Social-democrații acuză că, în fapt, singura „certitudine” după învestirea guvernului Orban și instalarea lui Florin Cîțu la finanțe este, în acest moment, scăderea leului în raport cu euro și dolarul american, ceea ce se va traduce pentru populația României în creșterea facturilor, a prețurilor bunurilor și tarifelor la servicii, a ratelor la creditele bancare și inflație.

„Domnule Cîțu, domnule Orban, nu este o greșeală să vă recunoașteți limitele. Din contră, de cele mai multe ori, este nevoie de acea doză de onestitate cu privire la greșelile din trecut și la neliniștile și hazardul prezentului. Aceasta nu va știrbi cu nimic din ceea ce este „smart” sau ”bright” în fiecare dintre dumneavoastră, dar vă va așeza, la un moment dat, acolo unde vă este locul, dincolo de tendința, poate firească, de a încerca să înaintați pe scara ierarhiei până la limita de incompetență, parafrazând principiul enunțat de Peter. Și atunci, domnule Cîțu, domnule Orban, vom prefera să vă dați o demisie demnă în acest moment, unei demiteri rușinoase mai târziu! Sunteți o echipă și puteți face asta împreună, dacă vă lipsește curajul individual”, se arată în finalul moțiunii simple a PSD.

Viorica Dăncilă a afirmat, în urmă cu o săptămână, că PSD va depune în Parlament o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe, Florin Cîțu, pentru a da explicații cu privire la creșterea euro.

Vezi și

Răsturnare de situație! Guvernul Orban s-ar fi răzgândit în privința schimbării legii (surse)

Omul dat afară, de la conducerea MAI, de Marcel Vela încasează o pensie impresionantă

Au destructurat Poliția Locală! Primarul a dat ordin de desființare

 

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare