Călin Georgescu, amânat de autorități cu judecata. Fostul candidat, acuzat de tentativă de lovitură de stat

Autor: Neacșu Elena

Publicat: 15-04-2026 11:09

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Abia pe data de 28 aprilie urmează să afle fostul candidat la alegerile prezidențiale dacă dosarul va fi retrimis la Parchet sau dacă procesul poate începe pe fond. Este de așteptat ca și susținătorii săi să-l urmeze atunci când va fi noua dată la ICCJ.

Călin Georgescu

De ce este cercetat Călin Georgescu

În dosarul amintit, Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale și pentru comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale).

Horațiu Potra este acuzat de tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale, precum și de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și a regimului materiilor explozive. Fiul său, Dorian Potra, și nepotul său, Alexandru Potra, au fost trimiși în judecată pentru tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale.

Politicianul a scăpat și de controlul judiciar

După luni bune de control judiciar, Călin Georgescu a fost „izbăvit” de magistrații de la Tribunalul București. Măsura nu se va mai aplica în cazul său. Mai mult, a scăpat de toate interdicțiile care i-au fost puse odată cu anularea alegerilor și începutul anchetei.

Este pare bucurie în tabăra georgistă de când s-a aflat că fostul candidat la alegerile prezidențiale scapă, treptat, de problemele cu legea. Decizia recentă a tribunalului este definitivă.

„În temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) rap. la art. 206 Cod procedură penală, admite contestația formulată de contestatorul inculpat Georgescu Călin împotriva încheierii pronunțate de către judecătorul din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 26.03.2026, în dosarul nr. 24185/299/2025/a3.

Desființează în parte încheierea din data de 26.03.2026, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. 24185/299/2025/a3 și rejudecând: În temeiul art. 362 rap. la art. 208 alin. (3) și (5) Cpp cu ref. la art. 202 și art. 211 Cpp, constată legalitatea măsurii preventive a controlului judiciar dispuse față de inculpatul sus-menționat. În baza art. 242 alin. (1) Cpp dispune revocarea măsurii controlului judiciar luată față de inculpatul sus-menționat. Definitivă’, se arată în decizia instanței.

CITEȘTE ȘI: Aurora Multimarket își caută casierițe cu 10 clase. Supermarketul ucrainean oferă beneficii mai mari decât unii patroni români

Candidatul-surpriză care a devenit fenomen în 2024

Independentul s-a născut pe data de 26 martie 1962, ceea ce înseamnă că are 64 de ani, cu 8 mai mult decât partenera sa de viață. Despre politician, se mai știe că a absolvit Institutul Agronomic din București și că are diplomă de Master în Îmbunătățiri Funciare. Tot în CV-ul său scrie că și-a finalizat doctoratul în pedagogie anul 1999, la Universitatea de Agronomie din București. La 8 ani distanță, a studiat și securitate la Colegiul Național de Apărare.

Înainte de Revoluția Română, Călin Georgescu era inginer agronom la o fabrică din Făgăraş, judeţul Braşov. După căderea regimului comunist, a ajuns șef al biroului senatorial pentru Mediu și consilier al Ministrului Mediului. De asemenea, a fost la conducerea ONG-ul Asociația Tineretului Ecologist din România (TER). Înclinația pentru mediu s-a văzut și la începutul anilor 2000, când a fost secretar de stat la Ministerul Mediului.

CITEȘTE ȘI: Cine este în spatele panourilor anti-cezariană din București. Prima reacție de la Colegiul Medicilor

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri