Totodată, Daniel Baciu a explicat că în plus, în luna octombrie, pensionarii cu veniturile sub 3.000 de lei vor beneficia și de un ajutor social ce poate ajunge la 500 de lei.
Potrivit lui Daniel Baciu, chiar de luni va începe achitarea pensiilor aferente lunii octombrie 2023, precizând, totodată, că va exista o noutate pentru 4 milioane de pensionari.
Președintele Casei de Pensii a subliniat că în luna octombrie va fi virată a doua tranșă a ajutorului financiar prevăzut de Ordonanța nr. 168/2002.
„Chiar de luni normal începem să achităm pensiile aferente lunii octombrie, numai că noutatea este că, pe lângă pensia aferentă acestei luni, se va acorda și cea de-a doua tranșă a ajutorului financiar prevăzut de Ordonanța 168/2022 și vreau să reamintesc care sunt condițiile de acordare a acestui ajutor financiar.
Este vorba despre pensionarii din sistemul public de pensii cu domiciliul în România, ale căror venituri sunt mai mici sau egal cu 3.000 de lei Acest ajutor este dat pe tranșe de venituri”, a spus, la Antena 3 CNN, Daniel Baciu.
Când se dau pensiile în octombrie 2023
În luna octombrie 2023, românii își vor primi pensiile în conformitate cu legislația în vigoare.
Astfel, potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, poștașul livrează pensiile la domiciliile pensionarilor în perioada 1-15 a fiecărei luni.
Totodată, conform Casei de Pensii, pensiile se achită pe card în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni.
Drept urmare, în pensionarilor care încasează pensiilor pe card le vor fi virați banii în data de 12 octombrie, dar nu mai târziu de 13 octombrie.
Daniel Baciu: „De acest ajutor financiar vor beneficia peste 4 milioane de pensionari”
„Pensionarii cu venituri până în 1.500 de lei vor primi 1.000 de lei, între 1.501 și 2.000 de lei vor primi 800 de lei, iar între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 600 de lei. Aceste sume sunt prevăzute a se da în două tranșe egale.
Prima tranșă, amintesc, a fost dată în luna ianuarie, urmând ca a doua transă să fie acordată începând chiar de luni, când începe achitarea pensiilor.
Ministerul Muncii a anunțat că au fost tipărite noile taloane de pensie
Noile tichete conțin și ajutoarele financiare pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei.
Potrivit Ministerului Muncii, banii vor ajunge la pensionari în prima parte a lunii octombrie 2023.
Astfel, în prima jumătate a lunii octombrie va începe livrarea pensiilor prin mandat poștal.
Totodată, la 12 octombrie 2023 vor fi alimentate conturile pentru beneficiarii care au optat pentru încasarea pensiilor pe card.
Cum se acordă ajutoarele în luna octombrie 2023:
- în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv;
- în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv;
- în cuantum de 300 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei inclusiv.
A doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei pe lună va fi livrată în octombrie împreună cu pensiile, așa cum prevede OUG nr. 168/2022. În acest sens, deja au fost tipărite tichetele care vor ajunge în cel mai scurt timp la beneficiari. În tichetele de pensii care ajung în octombrie este menționat și cuantumul ajutorului.