sursa foto:  Bugetul.ro, Facebook

Candidații la primăria Capitalei, pe listele caselor de pariuri! Nicușor Dan are cea mai bună cotă! Cătălin Cârstoiu, marele pierzător!

Nicușor Dan (cota 1,90), Cristian Popescu Piedone (2,30) și Cătălin Cîrstoiu (7,00) sunt primii trei politicieni cotați de bookmakeri cu șansele cele mai mari să ocupe scaunul de primar al Bucureștiului, ce va fi ales în luna iunie 2024.

Una dintre marile case de pariuri din România a activat deja cotele pentru cursa la primăria Capitalei. Patru nume de politicieni apar pe lista, primind cote de pariere din partea bookmakerilor. Acestea variază de la 1,90, cota principalului favorit să fie viitorul primar, până la cota 200,00. Cu cele mai mari șanse să devină următorul primar al Bucureștiului este cotat Nicușor Dan. În prezent, actualul edil al Capitalei, Nicușor Dan, este privit ca marele favorit al alegerilor care vor avea loc în luna iunie 2024, cu o cotă de 1,90.

Asta înseamnă că la un pariu de 10 de lei făcut astăzi pe Nicușor Dan, în cazul în care la finalul alegerilor acesta este declarat învingător, casa de pariuri plătește 19 de lei. Cu cât suma pariată este mai mare, cu atât cresc și pragurile de impozitare către stat. Un alt candidat cotat cu o cifră de 2,30, este Cristian Popescu Piedone, care vine tot din administrația locală. Acesta este edil la Sectorul 5, luând decizia să candideze pentru funcția supremă a Bucureștiului. Cu o cotă de 7,00, pe locul 3 în casele de pariuri, se află candidatul alianței PSD-PNL, pe numele său, Cătălin Cîrstoiu, acesta venind din infrastructura de sănătate, direct pe locul de candidat la primăria Capitalei.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ! Curtea Constituțională a decis! Când vor avea loc alegerile Prezidențiale 2024!

Cotă de 200 pentru locul 4

Pe lista bookmakerilor există și locul 4, care vine cu o cotă de 200. Este vorba despre candidatul formațiunii AUR, pe numele său Mihai Enache, care este cotat cu șanse infime pentru a ajunge pe fotoliul de edil al Capitalei.

2024 va fi un an plin de alegeri pentru România, fiind prima dată când toate cele patru alegeri se desfășoară în același an: locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale.

Alegeri prezidențiale cote

O agenție de pariuri a afișat cotele antepost pentru alegerile prezidențiale 2024. Specialiștii acestui operator sunt de părere că cele mai mari șanse să câștige alegerile la are Mircea Geoană, marele învins al scrutinului din 2009, când a pierdut „peste noapte” în fața lui Traian Băsescu. În prezent, Geoană este Secretar General Adjunct al NATO. Al doilea favorit este liberalul Nicolae Ciucă, „podiumul” fiind completat de președintele AUR. Pe „lista scurtă” mai apar Raed Arafat, Alexandru Rafila, Mircea Diaconu și Dan Diaconescu.

Vezi și: Răzbunarea inedită a unui primar din România! Paznicul din primărie a fost bătut pentru că nu îl va vota la alegerile locale

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare