sursa foto:  stiripesurse.ro

Cât mai producea, de fapt, Gazeta Sporturilor – Ce profit avea ziarul

Închiderea variantei tipărite a Gazetei Sporturilor i-a surprins pe mulți. Miercuri, 1 noiembrie, a fost ultima apariție a Gazetei, după cum a dezvăluit chiar Cătălin Tolontan.

Totuși, motivul oficial al închiderii „cu barda”, după cum a numit-o Dragoş Stanca, om de digital şi preşedinte al Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT), a fost declinul „drastic în vânzări care au scăzut cu 27% din 2018 până în prezent, precum şi a creşterii preţurilor la hârtie şi la serviciile de tipar”, informează paginademedia.ro.

Tirajul Gazetei Sporturilor

Potrivit datelor disponibile pe site-ul BRAT, organism ce reuneşte principalii editori de presă, Gazeta Sporturilor avea un tiraj brut de 11.600 de exemplare pe apariţie, în perioada aprilie – iunie.

Conform sursei citate, ziarele cotidiene cu cifre mai mari decât Gazeta au fost Click!, cu o medie de apariţii de 32.355 de exemplare, Libertatea şi Ziarul Lumina.

Tirajele ziarelor cotidiene, cu distribuţie naţională, în România (aprilie – iunie 2023, tiraj brut):

Click – 32.355 media de exemplare, tiraj brut
Ziarul Lumina – 21.724
Libertatea – 19.262
Gazeta Sporturilor – 11.678
Adevărul – 4.506
Jurnalul – 4.244
Ziarul Financiar – 1.934
SURSA: BRAT – Biroul Român de Audit Transmedia

Ringier Sportal, companie înfiinţată la preluarea Gazetei Sporturilor, a avut profit după primii doi ani. Gazeta Sporturilor a fost cumpărată în 2018, de la familia Voiculescu, de o asociere de companii, grupul elveţian Ringier şi compania bulgară Sportal Media Group. Astfel s-a înfiinţat Ringier Sportal SRL, în martie 2018, care urma să editeze publicaţia de sport, scrie Paginademedia.ro.

La momentul respectiv, Gazeta Sporturilor vindea, în medie, 20.000 de exemplare pe zi, după cum anunţau oficialii companiei.

Ringier Sportal a fost o companie care a pornit cu o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, şi o pierdere de 86.400 de euro (ca orice companie la început de drum).

Abia după doi ani, în 2020, Ringier Sportal a intrat pe profit. La o cifră de afaceri de 4 milioane de euro, editorul GSP a avut un profit de aproape 300.000 de euro.

În 2022, ultimele date disponibile la Ministerul de Finanţe, Ringier Sportal a avut o cifră de afaceri de 6,6 milioane de euro şi un profit de 482.000 de euro.

fiecare partid”, a spus el, conform Gsp.ro.

Miercuri, Cătălin Tolontan a anunțat că a fost ultima apariție a Gazetei Sporturilor

„Nu m-am gândit că voi scrie această știre, însă treaba noastră de jurnaliști e să vă dăm știrile seci și dumneavoastră să fiți liberi să le comentați.

Redacția Gazetei Sporturilor: „În dimineața zilei de miercuri, un reprezentant al Ringier și avocații au comunicat angajaților din depozitul de difuzare că ediția tipărită s-a închis și că angajații vor pleca”.

Publicul și redacția nu au fost anunțați că ultimul număr a fost cel de azi. Ringier i-a cerut lui Tolontan să plece de la GSP.

Miercuri la prânz a venit și confirmarea companiei, către redacție, pe email, că „începe era GSP.ro”.

Gazeta ar fi împlinit în septembrie 1924 un secol de existență neîntreruptă”, a spus el.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare