Cătălin Tolontan a devenit unul dintre cei mai apreciați jurnaliști din România, după ce a publicat pe blogul său mai multe investigații din zona medicală. Scandalul Hexi Pharma este cel mai răsunător succes pe care l-a înregistrat. În trecut, acesta s-a impus pe piață, însă ca ziarist sportiv la Gazeta Sporturilor, unde era plătit regește de patronul Dan Voiculescu.
De exemplu, în perioada 2005-2010, Tolontan jurnalistul a câștigat 2,5 milioane de euro. Subliniem jurnalistul, pentru că nu i-a câștigat făcând vreun alt tip de business, ci lucrând pentru patronul trustului Intact. Cifrele au fost publicate de Stelian Negrea, care a arătat că Mihai Gâdea sau Mircea Badea câștigau foarte bine, dar mult mai puțin decât colegul lor de la Sport.
Pe 21 februarie, Tolontan publică pe blogul său fluturașul de salariu al Cristinei Neagu, dând un ton acuzativ articolului. Mai exact, Cristina Neagu, de origine ROMÂNĂ, cea mai bună jucătoare de handbal din lume, cea care a intrat în istoria acestui sport fiind singura de pe glob care a reușit să bifeze 3 titluri de cea mai bună handbalistă încasează un salariu lunar de 22.000 de euro. Din banii bucureștenilor, ne indică jurnalistul care câștiga de la Dan Voiculescu aproximativ 35.000 de euro lunar.
Cristina Neagu câștigă mai mult decât Alibec, titrează unul din portalurile din trustul care l-a făcut milionar în euro pe jurnalistul de la GSP. Dar cine este Alibec? Un fotbalist care nu a ajuns niciodată la vreun turneu final cumva?
Probabil Cătălin Tolontan a dorit cumva să lovească în primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, dar nu a dorit să comenteze alte contracte, cum ar fi cele cu trustul care l-a îmbogățit. El a dorit să genereze pe piață o isterie generală și să arunce cu noroiul virtual aferent într-una dintre puținele valori pe care le mai are această țară, Cristina Neagu.
Despre cât de puțin reprezintă Simona Halep ne spune regulat Radu Banciu pe B1 Tv, fără să fie sancționat. Și totuși despre acești doi jurnaliști cine a mai auzit, cu excepția românilor care câștigă de 30 de ori mai puțin decât ei? Faptul că vin și fac pe moraliștii pe facebook sau la televizor, nu înseamnă ca nu li se văd scheleții care și-au scos oasele din dulap.
Că despre Cristina Neagu sau Simona Halep, cele două ambasadoare reale ale României a auzit doar o lume întreagă.
Citește și...
Se modifică ajutoarele sociale: Ce vrea Guvernul să ofere în schimbul banilor
Noi beneficii pentru clienții ING! De ce vor avea parte, începând cu luna aprilie
Ministrul Olguța Vasilescu dă un „EXEMPLU de MANIPULARE”! Ce informație falsă s-a PROPAGAT pe rețelele de socializare
Cătălin Tolontan, prins în ofsaid! Informația care l-a deconspirat - detalii uimitoare
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

24-05-2026 21:36Exclusiv
Apartamentele cu grad ridicat de siguranță la cutremur. Recomandări ale arhitecților când cumperi un imobil. EXCLUSIV

24-05-2026 19:46Exclusiv
Cât costă neglijență dentară în România, în 2026. Semnele timpurii pe care nu ar trebui să le ignori. EXCLUSIV

16-04-2026 18:30Exclusiv
Luna nouă în Berbec, fenomen rar după 3 secole. Fiecare zodie va fi influențată de astre, pe data de 17 aprilie 2026. EXCLUSIV

06-03-2026 19:15Exclusiv
Satul politicienilor milionari. În județul Prahova se află o localitate în care și-au găsit liniștea mai mulți oameni cu bani și funcții

19-02-2026 17:16Exclusiv



