Orele lucrate peste program nu aduc automat bani în plus la următorul salariu. Codul muncii stabilește mai întâi compensarea prin ore libere plătite, acordate în următoarele 90 de zile calendaristice. Abia dacă această soluție nu este posibilă în termenul legal intervine plata muncii suplimentare, cu un spor de minimum 75% din salariul de bază aferent orelor respective.
Așadar, suma datorată nu este aceeași pentru toți angajații și nu se calculează prin aplicarea sporului la întregul salariu lunar. Contează salariul de bază, valoarea unei ore de muncă, numărul orelor suplimentare și procentul negociat. Contractul individual sau cel colectiv de muncă poate stabili un spor mai mare, dar nu sub pragul legal.
Când devine obligatorie plata în bani
Prioritatea timpului liber înseamnă că angajatorul trebuie să acorde ore libere corespunzătoare muncii prestate peste program. Acestea sunt plătite: salariatul nu pierde remunerația pentru intervalul în care beneficiază de compensare. Termenul de 90 de zile este exprimat în zile calendaristice, nu doar în zilele în care firma are program obișnuit de lucru.
Dacă orele libere nu pot fi acordate în acest interval, plata trebuie făcută în luna următoare expirării termenului. Sporul se adaugă remunerației aferente muncii suplimentare, nu o înlocuiește. Prin urmare, procentul de 75% reprezintă suplimentul minim datorat pentru orele respective, iar nu întreaga valoare pe care salariatul ar trebui să o primească pentru ele.
Acesta este regimul general din Codul muncii. Pentru anumite categorii profesionale, inclusiv din sectorul public, trebuie avute în vedere reglementările speciale aplicabile. O regulă prezentată pentru salariați în general nu poate fi transformată automat într-o promisiune de plată identică pentru fiecare angajat, indiferent de statutul său și de normele care îi reglementează activitatea.
Angajatorul are nevoie de acordul salariatului
Pentru o persoană angajată cu normă întreagă, durata normală este de opt ore pe zi și 40 de ore pe săptămână. Munca suplimentară este cea prestată în afara duratei normale săptămânale. Ea se efectuează la solicitarea angajatorului, dar, ca regulă, cu acordul salariatului. Existența unui volum mai mare de comenzi nu înlătură această condiție.
Legea permite excepții în caz de forță majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii accidentelor ori înlăturării consecințelor acestora. Un termen comercial apropiat sau lipsa temporară a unor colegi nu sunt, prin ele însele, suficiente pentru a impune prelungirea programului. Distincția este importantă deoarece necesitatea firmei nu echivalează automat cu una dintre situațiile excepționale prevăzute legal.
Durata maximă legală este, în mod obișnuit, de 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Pot exista săptămâni care depășesc acest nivel, dacă media calculată pe perioada de referință de patru luni calendaristice rămâne în limită. Pentru anumite activități, perioada de referință poate fi extinsă în condițiile legii și ale contractelor colective.
Există și protecții distincte: o zi de lucru de 12 ore trebuie urmată de 24 de ore de repaus, iar tinerii sub 18 ani nu pot presta muncă suplimentară. În cazul contractelor cu timp parțial, orele suplimentare sunt, ca regulă, interzise, cu excepțiile referitoare la forță majoră și la lucrările urgente legate de accidente.
Munca de sâmbătă nu este întotdeauna suplimentară
Un angajat care lucrează în ture poate avea sâmbăta sau duminica în programul normal. În această situație, repausul săptămânal de 48 de ore consecutive se acordă în alte zile, iar sporul aferent este stabilit contractual. Calificarea drept muncă suplimentară depinde de depășirea duratei normale săptămânale, nu numai de denumirea zilei în care se lucrează.
Angajatorul trebuie să înregistreze zilnic timpul de muncă, inclusiv orele de început și de sfârșit ale programului. Această evidență trebuie pusă la dispoziția inspectorilor de muncă atunci când este solicitată. Pontajele, evidențele de acces și mesajele prin care se cere prelungirea activității pot ajuta la dovedirea orelor efectuate. Ele permit verificarea atât a duratei muncii, cât și a intervalelor pentru care salariatul cere compensarea. Dacă drepturile nu sunt respectate, salariatul poate solicita clarificări angajatorului și se poate adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Surse: Digi Economic
