Florin Roman, deputat al Partidului Național Liberal (PNL), a dezvăluit, într-o postare pe pagina de socializare, numele persoanei care a introdus amendamentul în ceea ce privește așa-zisa naționalizare a Pilonului 2 de pensii private.
Potrivit lui Florin Roman, este vorba despre un secretar de stat al PSD, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, doamna Daniela Pescaru.
Roman susține că acest amendament a venit de la Guvernul României, el fiind neasumat de PNL și de șeful liberalilor, Nicolae Ciucă.
Ce spune Florin Roman:
„PNL s-a opus categoric naționalizării Pilonul 2 de pensii private
Parlamentarii PNL s-au opus categoric unui amendament venit de la guvern neasumat de PNL. Înțelegem ca acest amendament a fost transmis de doamna Daniela Pescaru, secretar de stat PSD, din cadrul Ministerului de Finante.
PNL s-a luptat timp de 4 ani cu regimul Liviu Dragnea, pentru ca banii din pensiile private ale romanilor sa nu fie naționalizați.
De aceasta data, s-a propus optionalitatea, nu obligativitatea. Dar in propunerea venită, cei care nu optau in SCRIS pentru rămânerea in cadrul Pilonului II, practic rămâneau cu banii adunați pana acum in zona unei naționalizări mascate.
In plus, împreuna cu colegul Bogdan Hutuca, președintele comisie buget-Finante am depus un amendament prin care am precizat clar ca nu se poate umbla la Pilonul 2 decât in privința creșterii contribuției, cum prevede jalonul din PNRR.
Pilonul 2 reprezintă o linie roșie peste care PNL nu trece in actul guvernării. Președintele PNL, dl Nicolae Ciuca a convins partenerii de coaliție ca aceasta măsura trebuie eliminată!”.