Cercetătorii ciupercii yarchagumba - în traducere, ''plantă vara, insectă iarna'' - erau la curent cu supraexploatarea şi concurenţa acerbă care ameninţă această ciupercă. În 2009 şi 2016 au fost înregistrate altercaţii mortale în timpul activităţilor de recoltare. Însă, un studiu publicat la începutul acestei săptămâni în jurnalul ştiinţific Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) sugerează că schimbările climatice ar contribui la rândul lor la prezenţa din ce în ce în ce mai rară a acestei ciuperci.
''Nu doar supraexploatarea este responsabilă de această scădere, ci şi schimbările climatice, în special modificarea climei hibernale'', a declarat pentru AFP Kelly Hopping, coautoare a studiului şi cercetătoare în domeniul ştiinţelor naturale la Universitatea Stanford. ''Acest lucru înseamnă că şi în condiţiile în care oamenii reduc nivelul de recoltare, producţia va scădea din cauza schimbărilor climatice'', a avertizat ea.
Supranumită ''Viagra de Himalaya'', această ciupercă este râvnită în Asia, unde comercianţii de plante medicinale pretind că stimulează performanţa sexuală (şi ajută în lupta contra cancerului şi a altor afecţiuni), fiind considerată un echilibru excelent între yin şi yang deoarece are atât origine animală cât şi non-animală. Aceasta este consumată în ceai sau în supe.
Autorii studiului menţionează că în luna mai 2017 preţul unui kilogram de ciuperci de calitate bună era de 140.000 de dolari, potrivit unei farmacii din China (un kilogram de aur costă aproximativ 40.000 de dolari), conform capital.ro
Ciuperca care costă cât un Rolls-Royce. De ce este așa de scumpă
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



