casa apartament

Cererea pe piața imobiliară a crescut în august. Cluj-Napoca se menține în continuare pe primul în topul prețurilor

Cererea pe piaţa imobiliară a crescut cu 15% în luna august faţă de ianuarie, după scăderea abruptă de aproape 70% la finalul lunii martie, în contextul epidemiei de Covid-19, iar Cluj-Napoca se menţine în continuare pe primul loc într-un top al preţurilor, potrivit unui comunicat al unei companii de specialitate.

 

După un început de an promiţător, cu o creştere accelerată în primul trimestru de 11% la nivel de dinamică a cererilor faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, incertitudinea din piaţă, precum şi restricţiile impuse de autorităţi au determinat ca al doilea trimestru să fie marcat de scăderea numărului de cereri de tranzacţionare cu până la 70%. Începând cu finalul lunii mai, însă, piaţa imobiliară şi-a reluat trendul pozitiv, cu revenirea nivelului de cereri la unul similar cu cel al lunii martie.

„Din iunie am înregistrat o revenire a dinamicii cererilor la un nivel uşor peste al lunii februarie, iar în iulie, cu toată perioada de concedii specifice sezonului estival, a continuat trendul de creştere, nivelul de activitate atingându-l pe cel de dinaintea instaurării pandemiei. Vânzările noastre din primele opt luni ale acestui an au depăşit valoarea de 1,5 milioane de euro, faţă de 1,4 milioane de euro în perioada similară a anului precedent”, a declarat Cătălin Priscorniţă, directorul general al companiei Blitz România.

 

Preţurile apartamentelor au revenit pe creştere începând din luna iulie. La finalul lunii august, Cluj-Napoca se află în continuare pe primul loc, cu o medie a preţurilor peste media naţională (1.811 euro/mp), fiind urmat de Bucureşti (1.357 euro/mp), Timişoara (1.293 euro/mp), Constanţa (1.234 euro/mp) şi Braşov (1.197 euro/mp).

 

Reprezentanţii Blitz estimează o evoluţie pozitivă până la finalul anului, cu o creştere stabilă a pieţei în următoarele luni faţă de anul trecut.

Blitz este o companie antreprenorială în imobiliare din Cluj-Napoca, prezentă pe piaţă de 10 ani, fiind înfiinţată de Cătălin Priscorniţă, cu o largă experienţă în imobiliare.

Compania a crescut an de an, fiind în prezent cea mai mare din Cluj-Napoca şi din Transilvania, având în 2019 peste 2,3 milioane de euro cifră de afaceri şi mai mult de 120 de angajaţi şi colaboratori, care au realizat peste 1.200 de tranzacţii totalizând mai mult de 50 de milioane de euro. Blitz este în acelaşi timp membru fondator al Comunităţii Elitelor în Imobiliare din România.

Citeşte şi:

‘Omul nou’ pe care Alianța 2020 vrea să-l facă primar! A fost viceprimar PNL, înainte de a fi ‘racolat’ de USR, și a ‘gustat din plin’ contracte cu statul

EXCLUSIV În Capitală, ca-n Vestul Sălbatic! Bandiți mascați golesc rafturile magazinelor

Creștere explozivă a averii în doar două luni! Anonimul candidat al USR-PLUS care a devenit milionar, după ce a intrat în politică!

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare