Compania Naţional de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au anunţat că echipe ale constructorului Podului de la Brăila au verificat, miercuri, peste o treime din şuruburile parapetului, fiind găsite 70 de şuruburi slăbite, iar verificările vor continua.
”Echipele constructorului italian Webuild au verificat astăzi 35.000 din cele 100.000 de şuruburi ale parapetului montat pe Podul Suspendat peste Dunăre de la Brăila. Dintre acestea au fost identificate aproximativ 70 de suruburi slăbite. Mâine va continua verificarea celorlalte şuruburi pentru a ne asigura că toate sunt strânse conform normativelor tehnice”, au precizat, miercuri, reprezentanţii CNAIR, într-o postare pe Facebook.
Conform sursei citate, operaţiunea este supravegheată de responsabilii cu implementarea contractului din cadrul CNAIR.
”Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, le-a cerut din nou constructorilor Podului Suspendat peste Dunăre de la Brăila să ia în serios contractul şi să se asigure că lucrările sunt executate profesionist. El le-a atras atenţia că podul va fi recepţionat doar dacă va respecta standardele de calitate prevăzute în contractul încheiat cu CNAIR. Directorul general al CNAIR a precizat că acele lucrări care nu respectă standardele de calitate trebuie să fie remediate pe cheltuiala constructorului”, a arătat CNAIR.
Europarlamentarul REPER Vlad Botoş a transmis, miercuri, o scrisoare deschisă către comisarul european pentru coeziune şi reformă Elisa Ferreira, privind respectarea standardelor de siguranţă în construcţii în privinţa Podului de la Brăila.
”Am trimis astăzi, în calitate de europarlamentar şi vicepreşedinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI) din Parlamentul European, o scrisoare doamnei comisar Elisa Ferreira, responsabilă pentru Coeziune şi Reformă în cadrul Comisiei Europene. Subiectul acestei scrisori este respectarea standardelor de siguranţă în construcţii în ce priveşte Podul de la Brăila, un mare proiect de infrastructură finanţat cu contribuţia fondurilor europene”, a transmis eurodeputatul REPER.
Botoş a arătat că, ”inaugurat cu mare fast de către autorităţile publice, podul suspendat peste Dunăre din zona Brăila este subiectul unor ştiri şi al unor postări pe paginile de social media care arată că acesta ar avea porţiuni ce nu sunt în concordanţă cu siguranţa la care oamenii au dreptul să o aştepte”.
”Am solicitat doamnei comisar informaţii cu privire la respectarea cerinţelor de siguranţă pe care trebuie să le respecte toate proiectele finanţate din fondurile Uniunii Europene pentru a face lumină în acest subiect controversat. Consider că este datoria mea să acţionez atâta vreme cât am pârghiile oficiale pentru aflarea de informaţii corecte şi clare cu privire la acest subiect. Nerespectarea măsurilor de siguranţă, şuruburi neadecvate, asfalt turnat defectuos, ar putea avea efecte dezastruoase asupra celor care utilizează podul. Trebuie să ştim cât mai repede dacă informaţiile care circulă acum în presă sunt adevărate, dacă podul este un pericol pentru a remedia cât mai curând situaţia. Voi urmări subiectul acesta şi voi încerca să aflu informaţiile pe căi formale pentru că siguranţă cetăţenilor este pe primul loc”, a precizat europarlamentarul REPER.
CNAIR a trecut la verificări! Au fost descoperite zeci de șuruburi slăbite la Podul suspendat de la Brăila.
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



