Tudor Păcuraru, fost colonel al Serviciului Român de Informații, a vorbit despre modul în care va fi înlocuit Vladimir Putin din fruntea Federației Ruse.
Fostul ofițer SRI susține că Putin va fi înlocuit „după cortină”, iar rușii vor afla din ziare despre schimbarea sa. Mai mult, potrivit lui Tudor Păcuraru, apoi se va constitui o troică - un grup de trei ce va prelua puterea.
Totodată, Păcuraru prevede o perioadă de instabilitate economică și socială pentru Federația Rusă.
Vezi și Viktor Orban, ‘idiotul util’ lui Vladimir Putin
„Lucrurile se vor petrece după cortină și rușii vor afla din ziare, ca și noi, că, pe fondul unor mari suferințe, tovarășul Putin a fost nevoit să se retragă, fiindcă are probleme de sănătate.
El a acționat eroic până acuma, și-a îndeplinit atribuțiunile, călcându-și pe inimă și sacrificându-și sănătatea, dar nu mai poate duce și se constituie un grup de trei, o troică, care să preia lucrurile mai departe și atunci începe o perioadă de instabilitate și de luptă pentru putere, unde multe devine posibile, nu toate, multe.
Ideea dezangăjării din Ucraina va rămâne clară, ideea de a nu se angrena într-un conflict fățiș cu NATO va rămâne o altă direcție clară. Cum vor reuși ei să stăpânească situația socială și economică din Rusia, nu văd cum, sincer, și n-aș vrea să fiu în pielea lor”, a declarat Tudor Păcuraru, fost colonel SRI, pentru Evz.ro, într-un dialog cu Mirel Curea.
Reamintim că despre instabilitatea economică a Rusiei a vorbit și profesorul Mircea Coșea, într-un interviu acordat Bugetul.ro, în această vară.
Sancțiunile impuse de Occident asupra Federației Ruse, în contextul invaziei în Ucraina, vor avea un efect extrem de grav asupra economiei rusești, a declarat, la 30 iunie, într-un interviu acordat Bugetul.ro, profesorul de economie Mircea Coșea.
Vezi și Rusia lui Vladimir Putin se prăbușește! Prof. univ. Mircea Coșea, pentru Bugetul.ro: ‘Până la sfârșitul acestui an, vom vedea efecte foarte grave asupra economiei rusești’
Colonelul (r) Tudor Păcuraru, despre sfârșitul lui Vladimir Putin: 'Lucrurile se vor petrece după cortină. Se va constitui un grup de trei, care să preia lucrurile mai departe'
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiEconomie
România ar putea redeveni exportator net de electricitate în 2027. Iarna și modernizarea rețelei, provocări majore
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



